Profi a deschis 100 de magazine în primele opt luni din 2021. Aproape jumătate sunt în rural

Autor: Cristina Roşca 08.09.2021

Retailerul Profi, controlat de fondul de investiţii Mid Europa Partners, a deschis 100 de magazine în primele opt luni din acest an. Ţinta iniţială era de 250 de unităţi noi în 2021, dar acum compania mizează pe remodelări.

„Modernizarea presupune un volum mai mare de muncă decât o inaugurare“, spuneau reprezentanţii lanţului recent privind schimbarea de strategie.

Începând cu aprilie, retailerul a stabilizat ritmul expansiunii la 9-11 unităţi lunar, faţă de 15, 16 sau chiar 19 în perioada ianuarie-martie.

Din 100 de magazine noi în 2021, 45 sunt sub brandul dedicat zonei rurale, Loco. Spre exemplu, în august, din nouă inaugurări, şase sunt Loco. Spre deosebire de alţi retaileri, care au ales să meargă cu magazine în special în oraşele mari, unde salariul mediu este pe măsură, iar rata şomajului este mai mică, Profi a preferat să acopere uniform toată ţara. Retailerul are în România trei formate principale: Standard (magazinele clasice, pe suprafaţă mai mare de până la 550 mp), City (pe suprafaţă mai mică de 150-250 mp, dar destinate zonei urbane) şi Loco (pentru mediul rural).

Reţeaua de supermarketuri şi magazine de proximitate este al patrulea jucător din comerţul alimentar local după cifra de afaceri din 2020, primele trei locuri fiind ocupate de Lidl, Kaufland şi Carrefour (la nivel de grup). Profi a încheiat anul trecut cu afaceri de 8,8 mld. lei, plus 22%. Ritmul de creştere este al doilea cel mai alert din piaţă, după Lidl.