ANALIZĂ ZF. Paradoxul din retailul farma: Zone întregi cu farmacii una lângă alta, dar fără vreo unitate non-stop. În 12 judeţe din ţară nu există nicio farmacie non-stop. Legislaţia prevede ca, la alegere, la nivelul unui judeţ, unităţile farmaceutice să funcţioneze prin rotaţie cu program de gardă

Autor: Georgiana Mihalache 09.09.2021

Unde există deja o unitate farmaceutică non-stop, această obligativitate dispare Sunt doar 77 de farmacii non-sto la nivel naţional, sub 1% din totalul unităţilor farmaceutice.

Deşi dezvoltarea farmaciilor în marile oraşe a dus la situaţii în care în câteva sute de metri să fie deschise şi şase unităţi farmaceutice, sunt puţine farmacii care asigură program non-stop pentru problemele minore ale pacienţilor. Astfel, în 12 judeţe nu există nicio farmacie non-stop, iar alte 13 judeţe au doar câte o farmacie cu program permanent, din datele de la Colegiul Farmaciştilor din România.

Cele mai multe farmacii sunt în Bucureşti, 13 unităţi cu program non-stop, urmat de Constanţa, cu nouă farmacii, din datele de la Colegiul Farmaciştilor. În Braşov şi Timiş numărul unităţilor  non-stop depăşeste cinci farmacii, în timp ce în restul judeţelor sunt fie una-trei farmacii, fie niciuna.