30 de ani de sistem bancar în România. Wilhelm Salater, directorul adjunct al Direcţiei de Studii Economice din BNR dezvăluie cum se fac studiile economice şi rapoartele în BNR

Autori: Wilhelm Salater , Cristian Hostiuc 10.09.2021

♦ Wilhelm Salater, directorul adjunct al Direcţiei de Studii Economice din BNR vorbeşte astăzi, în seria de articole ZF - 30 de ani de sistem bancar în România, despre modul cum se realizează în Banca Naţională studiile economice şi rapoartele care sunt apoi prezentate publicului astfel încât lumea să fie mai bine informată în ceea ce priveşte datele economice şi interpretarea lor ♦ În anii ‘90 aceste studii şi rapoarte erau extrem de rare ♦ Primul Raport Anual al BNR aferent anului 1991 avea doar 30 de pagini iar Raportul Anual din 2020 a depăşit 400 de pagini ♦ El spune că guvernatorul Mugur Isărescu pune foarte mult accent pe publicaţiile BNR, care trebuie să fie credibile şi de încredere astfel încât Banca Centrală să fie un veritabil furnizor de cultură economică şi financiară în România.


  Îmi desfăşor activitatea în BNR din mai 1998, iniţial la Direcţia Politică şi Statistică Monetară. în prezent, sunt directorul adjunct al Direcţiei Studii Economice, în cadrul căreia am fost anterior economist, economist principal, şef serviciu, consilier şi expert principal.

Am absolvit Facultatea de Economie Generală din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, cu diplome de licenţă (1994) şi de studii aprofundate în macroeconomie (1995). În anul 2000 am absolvit programul Applied Economic Policy, organizat de Joint Vienna Institute.

 

Dezbaterea ca mod de lucru - un activ preţios

Am ajuns în Banca Naţională a Româ­niei în primă­vara anului 1998, în urma unui complex proces de recrutare organizat de Direcţia Politică şi Statistică Monetară din cadrul Direcţiei Generale Politică Monetară şi Valutară. Dintre cei vreo 50 de eco­no­mişti care au bătut atunci la uşile băncii centrale, doar trei am avut şansa de a li se deschide larg poarta din Strada Doamnei. Şi toţi trei suntem şi acum, după mai bine de două decenii, în BNR – doamna Elena Iorga este direc­tor al Direcţiei Studii Economice, depar­tament la care eu sunt director ad­junct, în timp ce domnul Emil Von­vea conduce Direcţia Rezoluţie Bancară.  

În ceea ce mă priveşte, veneam în banca centrală după ce lucrasem în două altfel de bănci: am fost mai întâi consultant la Misiunea Băncii Mondiale în România, iar apoi mi-am desfăşurat activitatea în mai multe departamente ale Băncii Comerciale Ion Ţiriac, inclusiv în cel de creditare  a companiilor. Cu alte cuvinte, parcursul meu profesional  a început la o instituţie financiară internaţio­nală şi a continuat la o instituţie de credit cu capital privat din România. Cu aceste experienţe relativ scurte, dar intense, la activ, am devenit „bancher central” de cursă lungă. Perspectiva asupra economiei dobândită la cele două locuri de muncă diferite, dar întrucâtva complementare, avea să îmi fie de folos la BNR. Învăţasem multe în plan macroeconomic şi microeconomic, însă simţeam că eram încă departe a de a avea o viziune închegată asupra mersului unei economii de piaţă. Ceea ce a urmat avea să mai reducă din această depărtare.

Chiar din primele săptămâni petrecute la banca centrală m-a frapat maniera deschisă, flexibilă şi interactivă în care se lucra. Îmi sunt şi acum vii în memorie dezbaterile extrem de libere şi adesea de-a dreptul pasionante pe subiecte de politică monetară la care domnul Ion Drăgulin, director general, îi încuraja pe toţi cei din cadrul departamentului să participe şi să contribuie cu idei, opinii, argumente şi contraargumente. Discuţiile se întindeau uneori pe parcursul câtorva ore bune şi deveneau adevărate seminarii, din care eu unul am învăţat mai multă macroeconomie decât la majoritatea cursurilor dedicate acestui domeniu urmate în timpul facultăţii. Printre protagoniştii acelor dezbateri interne se numărau doamna Dorina Antohi, astăzi director al Direcţiei Politică Monetară, domnul Mugur  Tolici, actualul director al departamentului de resurse umane, ori doamna Gabriela Mihailovici, în prezent consultant strategie. Şi am amintit doar câteva nume dintr-o listă mult mai lungă. A fost un soi de nouă şcoală, extrem de binevenită, în care mi s-au fixat în cap unele principii de politică economică, s-au zdruncinat altele, pe care le credeam imuabile, iar multe concepte sau mecanisme economice au început să se lege între ele tot mai bine în mintea mea.

Aveam să regăsesc mai târziu această deschidere şi preocupare pentru o dezbatere liberă şi plină de substanţă şi în forurile deliberative şi decizionale coordonate de guvernatorul BNR, domnul Mugur Isărescu, în care concluziile decurg dintr-o confruntare spectaculoasă de idei, care însă este atent canalizată către atingerea scopului său final. Iar dacă este cumva nevoie, discuţia este şi subtil temperată, astfel încât argumentele şi opiniile formulate să nu se ciocnească cap în cap, ci, dimpotrivă, să faciliteze punerea cap la cap a tot ce poate fi util pentru adoptarea unor măsuri adecvate, dar şi pentru explicarea lor cât mai clară şi accesibilă publicului. Am devenit conştient că această abordare participativă, democratică, este, de fapt, o trăsătură importantă a culturii instituţionale a băncii centrale, mai cu seamă în departamentele în care se fundamentează politicile acesteia orientate către asigurarea stabilităţii preţurilor şi a stabilităţii financiare. Faptul că mulţi dintre cei aflaţi la diferite niveluri ale conducerii BNR după 1989, începând cu domnul guvernator, provin din institute de cercetare economică, în care dezba­terea era firească, şi-a pus, desigur, amprenta în acest sens. Aş îndrăzni să spun că această abordare a devenit chiar un activ preţios al instituţiei, care o diferenţiază de multe altele, în care deciziile se adoptă într-un cadru mai ri­gid şi mai birocratic şi în care accesul la informaţii şi discuţii este mai restrâns, din motive obiective şi subiective.

Filozoful Andrei Pleşu spunea cândva că „omul cu dileme este cel care nu umblă cu absolutul acolo unde nu e cazul, în materie de strategii sau de valori”. Îmi este teamă să îmi imaginez cum ar arăta banca centrală, care nu operează nicidecum cu reguli scrise în piatră, ci trebuie să găsească răspunsuri la un noian de dileme, ba chiar şi la unele trileme, dacă ar funcţiona pe baza unei abordări de tipul „ordinul se execută, nu se discută”. Tocmai dezbaterile şi judecata informată sunt călătoria fără de care destinaţia reprezentată de formularea unei politici adecvate sau de adoptarea unor reglementări coerente ar fi inaccesibilă.    

    

LA ÎNCEPUT AU FOST PUBLICAŢIILE

În cadrul unui proces amplu de restructurare a BNR, derulat în vara lui 1999, aveam să ajung la Direcţia Studii şi Publicaţii (actuala Direcţie Studii Economice). Aceasta se baza pe osatura vechiului departament de publicaţii şi documentare, la care se adăuga Serviciul Studii. întrucât studiul presupune înainte de orice altceva lectură, tot atunci era preluată şi Biblioteca BNR (astăzi parte a Direcţiei Secretariat), care avea să cunoască în anii care urmau o dezvoltare spectaculoasă, atât din perspectiva extinderii fondului de carte, cât şi a mutării sale în anul 2008 într-o sală superb amenajată, a cărei ambianţă îi încântă pe cititori.

Realizarea publicaţiilor BNR, o adevărată provocare la debutul primului deceniu postcomunist, intrase deja într-o rutină, în sensul cel mai bun al cuvântului. Aproape că mergea de la sine, ca un mecanism bine uns. Cei care aşteptau în diverse „gări” din ţară sau din străinătate – căci publicaţiile periodice apăreau şi în engleză, traduse în cadrul aceluiaşi departament – să prindă trenul unei noi ediţii a unei publicaţii a BNR erau deja încredinţaţi că nu vor fi dezamăgiţi. Noua provocare era să fie pusă pe şine activitatea de cercetare macroeconomică şi de efectuare de analize şi de prognoze care să contribuie la o fundamentare cât mai solidă a deciziilor conducerii băncii centrale. Dar înainte de a vorbi despre acest nou început, în care am fost şi eu implicat, cred că merită evocate începuturile postdecembriste ale publicaţiilor BNR.

Doamna Surica Rosentuler, care a condus multă vreme direcţia şi i-a marcat traiectoria, dezvoltând cu o tenacitate devenită proverbială publicaţiile BNR, spunea că bucureştenii ştiu cum arată sediul băncii centrale în timpul zilei, dar nu şi într-un miez de noapte din februarie 1992: o clădire cuprinsă de întuneric, cu excepţia unui singur bec aprins într-o încăpere din Palatul BNR, în care, cu un calculator PC 286 şi cu o imprimantă veche, ce părea de jucărie, ambele ameninţând să cedeze în orice moment, o mână de oameni lucrau cu entuziasm la realizarea primului Buletin trimestrial. Din acea echipă făceau parte, printre alţii, doamnele Aurora Petrean, astăzi director adjunct al departamentului de comunicare şi relaţii cu publicul, după ce a fost multă vreme şefa Serviciului Publicaţii, şi Violeta Vlad, care a rămas şi după trei decenii tot în serviciul publicaţiilor BNR, fiind în prezent expert în cadrul  Direcţiei Studii Economice, precum şi domnul Dumitru Dascălu, acum şef serviciu la Direcţia Audit Intern. Revenind la acea noapte de iarnă din epoca romantică a publicaţiilor BNR, suspansul s-a menţinut până în ultima clipă, dar publicaţia a apărut când şi cum trebuia, ceea ce avea să se întâmple şi cu nenumărate alte ediţii de buletine sau rapoarte pe care mulţi – de la experţi ai unor instituţii internaţionale până la studenţi de la ASE – le aşteptau ca pe pâinea caldă.

Poate că acum, când Buletinul trimestrial nu mai apare de mult, lăsând în mod firesc locul unei noi generaţii de publicaţii ale BNR, precum Raportul asupra inflaţiei sau Raportul de stabilitate financiară, şi când pe website-ul băncii centrale, lansat în anul 2000, există o mare diversitate de date, analize economice, prezentări şi publicaţii, este greu de înţeles de ce era atât de importantă apariţia acelui prim număr în bune condiţii. Dar în acea perioadă de edificare a unei bănci centrale autentice, după decenii de economie centralizată, era esenţial ca BNR să ofere celor interesaţi publicaţii articulate, relevante şi atractive, cu date statistice aduse la zi şi coerent prezentate şi interpretate. Astfel de bunuri nu se găseau atunci pe toate drumurile, ba dimpotrivă. Mai mult, banca centrală a acţionat ca un veritabil furnizor de cultură economică şi financiară, de care era nevoie ca de aer în acei ani de început de tranziţie la economia de piaţă. În acel context dificil, realizarea unor publicaţii de calitate a fost şi una dintre căile prin care banca centrală şi-a clădit şi consolidat credibilitatea. Dacă se poate spune, după o vreme, despre unii oameni că sunt de încredere, cred că şi despre publicaţiile BNR se poate deja afirma că sunt de încredere. Ştim însă că, după cum aminteşte frecvent domnul guvernator, credibilitatea se câştigă greu, dar se pierde uşor, aşa că rămânem vigilenţi.      

O publicaţie cu totul specială este Raportul anual al BNR, care constituie nu doar un vehicul major de comunicare publică, ci şi principalul instrument de asumare a responsabilităţii instituţionale a BNR. Luna iunie, până la finele căreia, conform prevederilor Statutului BNR, trebuie transmis la Parlament Raportul anual, era o lună de foc în direcţia condusă de doamna Rosentuler. Nimeni nu se putea gândi la vreo zi de concediu în acea perioadă, nicio altă lucrare nu putea rivaliza cu Raportul anual, nimeni nu scăpa neimplicat în uriaşul efort colectiv de finisare a publicaţiei, care devenea tot mai complexă şi mai voluminoasă de la an la an – dacă prima ediţie, aferentă anului 1991, avea doar circa 30 de pagini, cea mai recentă a depăşit 400 de pagini!

Tuturor problemelor de fond sau de formă trebuia să li se găsească o soluţie adecvată. Paragrafe venite de la direcţii diferite necesitau ajustări pentru a se asigura coerenţa mesajelor transmise, stilurile diverse de redactare a capitolelor trebuiau armonizate pe cât posibil, cifrele nu îşi găseau locul în raport până nu erau riguros examinate, iar orice virgulă nelalocul ei era o dramă, care impunea noi verificări asidue ale textelor, tabelelor şi graficelor. Toate ajungeau să fie teribil de „bibilite”, cum obişnuia să spună adesea doamna Surica Rosentuler. Pentru unii dintre noi a devenit chiar o adevărată deformare profesională să vadă, fără să vrea, mici greşeli de tipar peste tot.

Dar şi când publicaţia aceasta, finisată cu atâta grijă, ca să nu spun îngrijorare, ajungea să vadă lumina tiparului – luminiţa de la capătul tunelului Raportului anual! –, era nevoie de o întreagă armată de cârcotaşi pentru a-i găsi vreun nod în papură. La fel se întâmplă şi acum, căci această moştenire a atenţiei pentru detalii şi a trecerii unui material prin toate filtrele posibile, nelăsând nimic la voia întâmplării, suflând adesea şi în iaurt, înainte de a-l considera finalizat, dăinuie în Direcţia Studii Economice, chiar dacă echipa s-a schimbat în mare măsură odată cu trecerea timpului.

 

VREMEA STUDIILOR

Activitatea de cercetare economică, dar şi de realizare de analize şi prognoze, a cunoscut un avânt substanţial în special în contextul demersurilor de pregătire a terenului pentru adoptarea de către BNR a strategiei de ţintire directă a inflaţiei, care i-au conferit un cadru adecvat. Mai mult, au canalizat-o către obiective aflate în consonanţă cu necesităţile procesului de fundamentare a deciziilor de politică monetară. Primul Raport asupra inflaţiei a apărut în  septembrie 2001, cu câţiva ani buni înainte de implementarea efectivă a noii strategii de politică monetară, iar în 2002 a fost elaborat, sub coordonarea domnului viceguvernator Cristian Popa, un caiet de studii care îşi propu­nea să evalueze cadrul macroe­conomic general adecvat adoptării acestei strategii şi stadiul în care se afla România din această perspectivă.

Am făcut parte din echipa implicată în realizarea acestui studiu, intitulat „Ţintirea directă a inflaţiei: O nouă strategie de politică monetară. Cazul României”, alături de doamnele Surica Rosentuler, Elena Iorga şi Daniela Bordei şi de domnul Adrian Codirlaşu. Dacă doamna Bordei a ajuns în Direcţia Studii şi Publicaţii odată cu mine în anul 1999, iar domnul Codirlaşu avea să ni se alăture ulterior pe filiera programului BNR destinat tinerilor specialişti, doamna Iorga a venit în cadrul noului departament în anul 2000 şi a avut un rol substanţial în special în promovarea activităţii de cercetare, ca şef de serviciu începând din 2001, iar ulterior ca director adjunct şi director. În ceea ce mă priveşte, am parcurs succesiv o serie de paşi ierarhici în această direcţie, de la postul de economist până la cel de director adjunct, trecând prin poziţiile de economist principal, şef serviciu, consilier şi expert principal.

Revenind la elaborarea acelui caiet de studii, am simţit un entuziasm asemănător probabil celui al membrilor colectivului care în 1992 a scos primul Buletin trimestrial al BNR. Era un semn al mutării treptate a centrului de greutate al direcţiei noastre dinspre realizarea tehnică a publicaţiilor către redactarea de lucrări de cercetare. Trăiam sentimentul deschiderii unui drum nou şi intuiam cumva că vor urma şi alte astfel de lucrări elaborate în direcţia noastră – care până atunci efectuase doar tehnoredactarea şi corectura caietelor de studii apărute –, în paralel cu cele realizate în celelalte structuri organizatorice din BNR în care se derulează şi activităţi de cercetare. Intuiţia avea să se confirme: după ce în anii ’90 în această serie au văzut lumina tiparului 8 lucrări, în perioada 2000-2009 au fost publicate 18, iar în deceniul următor alte 23. O accelerare spectaculoasă a ritmului s-a produs în 2020 şi în prima jumătate a anului 2021, când au apărut 8 caiete de studii, tot atâtea cât pe tot parcursul primului deceniu postcomunist.

Din anul 2002 au fost publicate lucrări de autor şi în seria Occasional Papers (în limba engleză). Ţin să reliefez şi faptul că numeroase dintre studiile apărute în aceste două serii au fost realizate de colegi din departamentele de stabilitate financiară, politică monetară, mode­lare şi prognoze macroeco­nomice, precum şi de alţi autori cu preo­cupări în sfera cercetării econo­mice care îşi desfăşoară activitatea în cadrul BNR, iar unele caiete de studii au avut şi coautori din alte instituţii din mediul academic sau financiar-bancar, inclusiv de peste hotare.

Mărturisesc că, recent, când a apărut în seria caietelor de studii lucrarea „Prognoze în timp real ale creşterii economice”, elaborată de doi colegi din cadrul Direcţiei Studii Economice, domnii Mădălin Viziniuc şi Marcel Sandu, şi am constatat că poartă numărul 57, am tresărit. Mi-am dat seama că la venirea mea în acest departament, când o cifră era suficientă pentru a desemna un caiet de studii, nu mi-ar fi trecut prin cap că mă va prinde aici şi un caiet de studii cu un număr atât de „mare”. Sunt convins însă că este loc şi de mai mult – sunt bănci centrale care stau deocamdată mai bine la acest capitol.  

Tot trecerea la ţintirea directă a inflaţiei a oferit un cadru formalizat de colaborare între direcţiile implicate, formându-se grupul de lucru interdepartamental (taskforce), ale cărui reuniuni prilejuiesc discuţii uneori aprinse, dar mereu constructive şi fructuoase. Concluziile acestora se reflectă în materialele ce sunt ulterior înaintate Comitetului de Politică Monetară şi Consiliului de Administraţie, unde au loc alte runde de discuţii pe marginea lor. Dezbaterea este o constantă a întregului proces decizional şi implicarea unui număr mare de specialişti le oferă acestora şi o perspectivă mai bună asupra a ceea ce merită adâncit în demersurile de analiză şi de cercetare, le oferă feedback la lucrările elaborate sau la ideile exprimate şi contribuie la identificarea adecvată a priorităţilor pe aceste „fronturi”. Ceea ce este esenţial, căci realitatea economică evoluează atât de spectaculos, mai ales în ultima vreme, încât schimbări de priorităţi, efectuate din mers, sunt adesea necesare. Ce pare astăzi de actualitate s-ar putea să fie, peste câteva săptămâni ori luni, desuet.   

Câţiva dintre colegii din departamentul nostru care au fost implicaţi, în acei ani de cristalizare şi reconfigurare de la începuturile ţintirii directe a inflaţiei, în activităţile de cercetare şi de analiză în sfera economiei reale, precum şi în prognozele pe termen scurt – acestea revenind Direcţiei Studii Economice, potrivit unei diviziuni a muncii bine stabilite –, aveau să aibă ulterior cariere remarcabile în sectorul bancar privat. De altfel, numele domnilor Nicolaie Alexandru-Chideşciuc şi Adrian Codirlaşu ori al doamnei Cătălina Molnar au apărut adesea în paginile Ziarului Financiar, care le-a reflectat de-a lungul timpului opiniile şi analizele economice. Înainte însă de a deveni cunoscuţi cititorilor de presă economică, am împărţit o vreme cu toţi trei acelaşi birou, astfel că am întors împreună pe toate feţele nenumărate teorii şi realităţi economice, în efortul de a analiza cu cât mai multă acurateţe evoluţiile relevante pentru fundamentarea adecvată a deciziilor băncii centrale. Dezbaterile care se încingeau în acel birou pe teme precum efectul Balassa-Samuelson sau „boala olandeză” – pentru a numi doar două dintr-o listă lungă – se transformau frecvent în adevărate colocvii informale.

Au avut loc la BNR însă şi numeroase colocvii publice, desfăşurate în deja celebra sală Mitiţă Constantinescu, unde Direcţia Studii Economice a fost reprezentată de multe ori de colegi proaspăt sosiţi în rândul nostru, care au susţinut cu succes prezentări ale unor lucrări de cercetare în faţa unei audienţe exigente, la ale cărei întrebări au răspuns cu competenţă şi dezinvoltură. Mi-i amintesc în această postură, de pildă, pe domnul Alexandru Leonte în iunie 2012, la doar patru luni de la angajare, vorbind despre ajustarea dezechilibrului extern în economiile emergente, şi pe doamna Luiza Mârşanu în noiembrie 2014, la mai puţin de un şi jumătate de la venirea în cadrul direcţiei noastre, abordând relaţia dintre inflaţie şi şomaj în România în perioada postcriză. Pariul pe astfel de tineri cercetători s-a dovedit câştigător, graţie entuzias­mului şi curiozităţii lor intelectuale, dar şi ba­gajului tehnic  cu care vin de pe băncile facultăţii reprezentanţii noii generaţii de macroeconomişti.

În plus, există o doză mare de validare internă la mulţi astfel de experţi, în sensul că sunt mulţumiţi doar dacă realizează ce îşi propun, dacă reuşesc să se ridice la înălţimea propriilor aşteptări, care sunt uneori chiar peste ştachetele fixate de cei care îi coordonează. Relevant pentru această atitudine este, în opinia mea,  ceea ce spunea în contextul unei discuţii privind revizuirea în timp a datelor referitoare la variaţia PIB – prilejuită de o prezentare susţinută în cadrul unui proiect de asistenţă tehnică pentru banca centrală din Serbia – un coleg de  direcţie implicat în prognozarea creşterii economice, domnul Mădălin Viziniuc.

De la datele-semnal până la publicarea de către INS a datelor definitive trec mai bine de doi ani, iar colegul meu spunea că atunci când datele definitive sunt mai aproape de proiecţia lui decât cele iniţiale, se simte validat ca autor de prognoze, chiar şi dacă superiorii lui ierarhici reevaluează prognoza lui în lumina ultimelor date. Dacă însă constată că prognoza a fost mai departe de realitate decât părea prin comparaţie cu datele iniţiale, nu se lasă până nu îmbunătăţeşte maniera de realizare a proiecţiilor. Scopul unui astfel de economist nu este minima rezistenţă sau bifarea a ceea ce prevede fişa postului, scopul lui este mai înalt: performanţa. El nu trebuie controlat în sensul clasic al cuvântului, ci are nevoie mai degrabă să i se indice priorităţile şi să i se ofere un feedback adecvat. Însă provocarea majoră este să recrutăm şi să păstrăm astfel de specialişti în BNR, mai ales în contextul în care piaţa muncii este foarte tensionată.

Dincolo de provocări şi constrân­geri, activitatea de cercetare din banca centrală, oricât a progresat în ultimele două decenii, nu poate fi considerată aşezată într-o matrice definitivă, evoluţiile economice şi financiare spectaculoase impunând regândiri frecvente ale agendei şi unghiuri noi de abordare. Esenţială este identificarea unui echilibru, fie el şi fragil, între rigorile academice şi necesităţile procesului decizional din BNR.  

 

PUNŢI ŞI CONEXIUNI

Activitatea de cercetare nu se realizează nicidecum în liniştea unui turn de fildeş, ci în conexiune atât cu realitatea economică în permanentă schimbare, cât şi cu preocupările şi progresele altor specialişti şi instituţii cu preocupări în domeniu. Globalizarea contribuie la o piaţă fără graniţe a ideilor ştiinţifice şi le impune cercetătorilor din mediul academic sau din băncile centrale să fie în competiţie, dar şi în strânsă conlucrare.

Pe când eram şef de serviciu, am avut, în contextul aderării României la Uniunea Europeană, privilegiul de a fi primul reprezentant al BNR la reuniunile Heads of Research, la care se întâlnesc periodic coordonatorii departamentelor de cercetare ale băncilor centrale din UE. A fost o experienţă interesantă şi utilă, aceste reuniuni facilitând racordarea activităţii de cercetare din BNR la obiectivele, tendinţele şi modul de lucru din celelalte bănci centrale din cadrul SEBC.

Ca urmare a participării reprezentanţilor BNR la aceste reuniuni, colegi din cadrul Direcţiei Studii Economice, dar şi din alte departamente, s-au putut implica în reţele de cercetare la nivel european, din care au rezultat studii interesante, cu concluzii relevante pentru politica economică din România. Două astfel de reţele, în care a meritat din plin să ne implicăm, din perspectiva rezultatelor generate, au avut ca temă competitivitatea externă şi dinamica salariilor.

Cred că nu se poate vorbi despre studii şi publicaţii fără a reliefa şi existenţa punţilor şi conexiunilor care există între cele trei servicii ale Direcţiei Studii Economice. Ceea ce scriu unii colegi pentru publicaţiile băncii centrale, traduc, corectează sau tehnoredactează alţii, într-o manieră integrată. De multe ori, traducătorii se consultă cu economiştii în identificarea celei mai adecvate versiuni în limba engleză a unui termen de specialitate sau a unei fraze ori semnalează posibilităţi de reformulare a textului în limba română. Un exemplu relevant este şi colaborarea între cei care realizează analize şi prognoze şi specialiştii în publicaţii în planul valorificării bazelor de date, pentru că, în timp, activitatea de publicaţii s-a extins şi ea pentru a include gestiunea datelor statistice necesare nu doar în publicaţiile periodice, dar şi în analize. Grăitor pentru gradul înalt de integrare la nivelul departamentului este şi faptul că Serviciul Traducere şi Editare este condus de doamna Daniela Bordei, care a activat ani buni în cadrul Serviciului Analiză Economică şi Prognoze pe Termen Scurt, în timp ce şefa acestuia este doamna Mădălina Movileanu, care a lucrat mai întâi la Serviciul Publicaţii.

Iar dezbaterile interne, care, la venirea în BNR, mi-au dat sentimentul reconfortant că particip de la bun început la un proces decizional important şi interesant, se poartă şi acum în Direcţia Studii Economice, inclusiv prin intermediul tehnologiei, pe platforme online. Desigur, se apelează la mai multe argumente empirice, inclusiv econometrice, decât în anii ’90, căci avem şi serii mai lungi de date şi experţi mai versaţi în arta modelării macroeconomice, dar spiritul este, cred eu, acelaşi. într-o bancă centrală autentică, vremea dezbaterilor nu se încheie niciodată.