Coaliţia pentru Dezvoltarea României: Trecem din nou din păcate printr-o perioadă în care mediul de afaceri este în stare de alertă, din pricina climatului investiţional incert, aflat în declin vizibil din cauza crizei politice în derulare

Autor: Roxana Rosu 15.09.2021

Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) face un apel către clasa politică să elaboreze o strategie de industrializare care să reflecte agenda europeană a schimbărilor climatice şi să crească absorbţia fondurilor europene, resurse indispensabile în realizarea planurilor de dezvoltare ale ţării.

”Obiectivele pe termen lung incluse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a cărui validare o aşteptăm în septembrie, cât şi în programele operaţionale multianuale 2021 – 2027, care vor fi validate în următoarele luni, sunt ferestre strategice de oportunitate, pe care nu ne permitem să le ratăm, acestea contribuind major la reducerea decalajelor economice şi la creşterea competitivităţii României”, se arată într-un comunicat al Coaliţiei.

Reprezentanţii mediului de afaceri consideră că momentul politic actual are implicaţii majore asupra climatului economic, stabilităţii macroeconomice şi potenţialului de reformă al României.

 Potrivit CDR, implementarea reformelor structurale reprezintă un factor cheie în acordarea ratingului de ţară, care va fi anunţat în această toamnă, evaluare care va include şi capacitatea reală de implementare.

Ratingul acordat de agenţiile internaţionale poate influenţa evoluţia datoriei suverane, cât şi stabilitatea macroeconomică afectată deja de devalorizarea monedei naţionale şi creşterea inflaţiei, cu impact direct în bugetele companiilor şi în buzunarele cetăţenilor.

 ”Mediul de afaceri are nevoie de un climat de predictibilitate şi siguranţă pentru investiţii si adoptarea deciziilor de business. Din păcate însă, din nou trecem printr-o perioadă în care mediul de afaceri este în stare de alertă, din pricina climatului investiţional incert, aflat în declin vizibil din cauza crizei politice în derulare”.

Membrii CDR susţin că în 30 de ani de democraţie au fost irosite prea multe şanse şi oportunităţi din lipsă de viziune şi dialog. ”Avem speranţa să fi învăţat din trecut, şi de această dată, împreună şi uniţi, să nu ratăm această şansă unică pe care o are România”