Rata inflaţiei din Marea Britanie ajunge la cea mai mare creştere din ultimii cel puţin 24 de ani. Rezultatul va cântări greu în retragerea măsurilor de stimulare din timpul crizei

Autor: Eduard Ivanovici 15.09.2021

Indicele britanic al preţurilor de consum s-a majorat cu 3,2% între august 2020 şi august 2021, cea mai mare creştere de când au început să fie înregistrate datele, adică din 1997 încoace, notează CNBC.

Un sondaj realizat de Reuters a oferit o creştere de 2,9% pentru luna august. Cu o lună înainte, indicele a crescut cu 2% faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut.

Biroul Naţional de Statistică (ONS), care a publicat datele, spune că rezultatele sunt – cel mai probabil – temporare, adăugând că programul guvernamental „Eat Out to Help Out” (EOHO) de anul trecut a accentuat creşterile.

„În august 2020, multe preţuri din restaurante şi cafenele erau reduse în urma schemei guvernamentale EOHO, care le oferea clienţilor mâncăruri şi băuturi (de până în zece lire) la jumătate de preţ între zilele de luni şi miercuri”, reiese dintr-o declaraţie ONS.

Rezultatul indicelui preţurilor de consum s-a situat din nou peste obiectivul de 2% al Băncii Angliei şi va cântări greu în ceea ce priveşte încheierea măsurilor de stimulare din timpul pandemiei de Covid-19.

De asemenea, datele vin în timpul creşterilor fără precedent ale preţurilor la energie, în condiţiile în care ţara încearcă în prezent să îşi redeschidă economia afectată de coronavirus.

Goldman Sachs: Preţurile record la electricitate şi gaze reprezintă doar o mostră din ceea ce aşteaptă piaţa globală a mărfurilor