Se mai scoate gazul din Marea Neagră? Guvernul ia în calcul plafonarea preţului la gaze şi lucrează la un pachet de compensare, inclusiv pentru IMM-uri, pentru factura la energie: Acum venim cu soluţii pentru iarnă. Mâine, şeful OMV, se întâlneşte cu Klaus Iohannis

Autor: Roxana Petrescu 15.09.2021

Preţul gazului ar putea fi plafonat pentru că este o situaţie specială care necesită soluţii speciale, a declarat premierul Florin Cîţu.

“Am avut discuţii despre plafonarea preţului la gaze. Sunt mai multe variante la care ne gândim. Este important să nu distorsionăm piaţa”, a declarat premierul, menţionând că plafonarea preţului la gaze poate afecta negativ investiţiile în acest domeniu. Anunţul vine în contextul în care anul aceasta ar trebui luată o decizie finală privind proiectele de gaze din zona de mare adâncime a Mării Negre.

Potrivit premierul, pe zona de energie, măsura are în vedere aproximativ cinci milioane de gospodării, adică în jur de 12 milioane de români, iar pe gaze naturale, măsura are în vedere 2,3 milioane de gospodării, adică în jur de 5 milioane români. ”Prin urmare, peste 60% din consumatorii din România vor beneficia de compensarea facturii la gaze cu 25%”, a spus Cîţu.

Dincolo de posibila plafonare a preţului la gaze, premierul a mai precizat că săptămâna viitoare va fi prezentată o soluţie pentru compensarea facturilor la energie, clienţii non-casnici urmând să fie şI ei incluşi.

“Căutăm cele mai bune soluţii pentru consumatorii casnici şI non-casnici până în 31 martie. Acum venim cu solţii pentru această iarnă.”

Mâine, şeful OMV, Alfred Stern, acţionarul majoritar al OMV Petrom, va avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis. Anul acesta, OMV Petrom ar trebui sa ia o decizie finală privind lansarea proiectului de gaze din zona de mare adâncime a Mării Negre.