Bursă. Analiza companiilor din BET: astăzi Petrom. Multiplii de tranzacţionare pe baza rezultatelor din S1/2021, companii similare din regiune şi perspective. Din 20 septembrie 2021 acţiunile Petrom vor fi incluse în structura indicelui FTSE Russell. De la începutul anului 2021 acţiunile SNP au plus 29%

Autor: Liviu Popescu 19.09.2021

Ziarul Financiar începe de astăzi o serie de articole prin care va analiza prin prisma multiplilor de tran­zacţio­nare, ai celor mai recente rezultate financiare dar şi prin comparaţia cu companii din acelaşi sector de activitate, emitenţi din structura indicelui principal BET. Pentru astăzi, OMV Petrom, cea mai mare companie listată la Bucureşti.

Pe baza rezul­tatelor financiare din ultimele 12 luni, inclusiv cele la S1/2021, res­pectiv 979 mil. lei profit net şi venituri de 10,1 mld. lei, acţiunile Petrom se tranzacţionează la 15 septembrie 2021 la un multiplu PER (price earning ratio) de 19x, şi la un multiplu Price/Sales de 1,35x.

Compania are o capitalizare bur­sieră de circa 26,4 mld. lei, cu un preţ al acţiunii de 0,47 lei în şedinţa de miercuri după-amiază. De la înce­putul anului 2021 acţiunile SNP au plus 29% pe o Bursă în creştere, prin prisma BET-TR, de 32%.