Analiştii Bank of America, una dintre cele mai puternice bănci din SUA, identifică industriile care ar putea oferi următorul Apple sau Amazon. Creşterile anuale ar ajunge la 36%

Autor: Eduard Ivanovici 17.09.2021

Strategii din cadrul gigantului bancar Bank of America au publicat recent o listă de tehnologii de ultimă generaţie care ar putea ghida investitorii în găsirea următorului Amazon sau Apple, companii care înregistrează împreună o capitalizare de peste 4.200 de miliarde de dolari, conform Bloomberg.

De la electricitate wireless la o reţea telecom ce ar putea descărca întreaga colecţie a Librăriei Publice din New York în 20 de secunde, inovaţiile care ar vor schimba radical vieţile oamenilor nu par atât de îndepărtate cum ne-am fi imaginat iniţial, spune o echipă de strategi condusă de Haim Israel, şeful diviziei de investiţii globale tematice a BofA.

„Neputinţa în a identifica astăzi viitoarele tehnologii ar putea însemna ratarea următoarei revoluţii tech. Adopţia multor tehnologii – precum smartphone-urile şi energia regenerabilă – a depăşit cu câteva decenii estimările experţilor, deoarece gândim adesea în mod liniar, însă progresul are un caracter exponenţial”, reiese dintr-o scrisoare trimisă de Israel clienţilor BofA.

În 1958, media de viaţă a unei companii incluse în indicele bursier S&P 500 era de 61 de ani, numărul ajungând la 24 în 2016. În prezent, datele gigantului bancar spun că media de viaţă a unei firme va scădea la 12 ani până în 2027.

Conduse de Ark Investment Management, al celebrei investitoare Cathie Wood, ETF-urile (exchange traded funds) cu expunere pe o nişă a pieţei au atras 42 de miliarde de dolari anul acesta, depăşind fluxul înregistrat în 2020.

Luate împreună, tehnologiile evidenţiate de BofA înregistrează o valoare de piaţă de 330 de miliarde de dolari. Totuşi, cele 14 tehnologii ar putea creşte anual cu 36% la 6.400 de miliarde de dolari de-a lungul anilor 2030. Prin contrast, companiile din S&P 500 au oferit istoric o creştere anuală de 6%.

 

În ce constau, mai exact, alegerile BofA: