Daniel Ben-Yehuda, director general al hotelului Sheraton Bucureşti: Anul 2021 a însemnat o revenire în ceea ce priveşte piaţa hotelieră din Bucureşti, companiile au reînceput întâlnirile faţă în faţă

Autor: Miruna Diaconu 21.09.2021

Compania Grand Plaza Hotel, care controlează hotelul Sheraton din Bucureşti, a raportat anul trecut o scădere de 80% a afacerilor, la 12 milioane lei, faţă de 61 mil. lei în 2019.

Daniel Ben-Yehuda, director general al hotelului Sheraton din Bucureşti, spune că anul acesta s-a observat o revenire a pieţei hoteliere din Capitală, atât pe partea de evenimente, cât şi în ceea ce priveşte călătoriile. Mare parte din solicitările primite anul trecut pe partea de evenimente erau în sistem hibrid, adică o combinaţie între fizic şi online, dar anul acesta companiile au reînceput întâlnirile faţă în faţă.

„Gradul mediu de ocupare în prima parte a acestui an a cunoscut o creştere semnificativă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Estimăm o creştere a cererii cu până la 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2020. Perioada următoare pare să se menţină pe acelaşi trend crescător pe care l-am observat la începutul anului. Oamenii au învăţat să fie prudenţi, dar să încerce în acelaşi timp să îşi continue activitatea“, spune Daniel Ben-Yehuda.