O nouă tranşă de vaccin intră în ţară: 300.000 de doze de vaccin Johnson&Johnson sosesc miercuri

Autor: Cosmin Pirv 21.09.2021

CNCAV a anunţat că 300.000 doze de vaccin Janssen vor ajunge miercuri la Compania Naţională Unifarm.

Transportul dozelor este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră.

Dozele vor fi depozitate la Unifarm, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale din ţară.

Până în prezent, 1.081.300 de doze Janssen au fost recepţionate, iar 693.967 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.