Salariul minim trebuie să ajungă la 50% din salariul mediu. În cel mai agresiv scenariu, în 2022 salariul minim ar trebui să crească cu 30%. În prezent, salariul minim reprezintă 40% din valoarea salariului mediu, iar din 2022 va fi 43% din salariul mediu, dacă guvernul aprobă creşterea de 10%

Autor: Adelina Mihai 22.09.2021

Salariul minim va creşte cu 8-10% anul viitor şi va depăşi pragul de 1.500 de lei net pe lună Într-un scenariu de creştere agresivă, salariul minim ar trebui să fie majorat cu 30% din 2022 ca să ajungă la 50% din salariul mediu În scenariul moderat, creşterea ar trebui să fie de 10% pentru următorii nouă ani.

România trebuie să ajungă la o pondere de 50% a salariului minim în salariul mediu pe economie, pentru că acesta este obiectivul la care s-a înscris, ca stat membru al Uniunii Europene, în cadrul aşa-numitului model social european.

În prezent, salariul minim pe economie reprezintă 40% din sala­riul mediu pe economie, iar pentru a atinge acest obiectiv european de anul viitor, salariul minim ar trebui să crească cu 30% într-un scenariu agresiv, potrivit unui calcul ZF.