Olandezii de la Rubitech au ajuns la afaceri de peste 27 mil. lei, plus 23,5%, cu centrul de producţie din Prejmer, Braşov

Autor: Laurentiu Cotu 22.09.2021

Rubitech România, subsidiara locală a grupului olandez Rubitech, furnizor de produse din aluminiu turnate sub presiune, a raportat pentru 2020 o cifră de afaceri de peste 27,1 mil. lei (5,6 mil. euro), în creştere cu 23,5% faţă de anul anterior, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor.

Compania a înregistrat anul trecut o pierdere netă de peste 203.000 de lei (42.000 de euro), de la un câştig net de aproximativ 331.000 de lei (70.000 de euro), realizat în 2019, conform datelor publice.

Rubitech a avut anul trecut un număr mediu de 117 angajaţi, cu 26 de oameni mai mult decât în 2019. Sediul central Rubitech este în Olanda, compania deţinând unităţi de producţie în Malaezia şi România.