Pariul pe Braşov: Patru retaileri de bricolaj pregătesc magazine noi în Braşov: „Se dezvoltă multe proiecte, iar unele magazine mici de materiale de construcţii au început să dispară“

Autor: Alina-Elena Vasiliu 22.09.2021

♦ Pentru Dedeman şi Leroy Merlin, deschiderile planificate vor aduce al doilea magazin sub aceste nume din Braşov, în vreme ce, pentru MAM Bricolaj şi Brick România, inaugurările vor însemna ancorarea lor pentru prima dată în acest oraş ♦ În Braşov, au fost livrate anul trecut 3.098 locuinţe, potrivit datelor disponibile pe platforma Tempo a Institutului Naţional de Statistică, în creştere cu 12% faţă de 2019, fiind, de altfel, prima dată când numărul a trecut de pragul de 3.000 de livrări.

Dedeman, Leroy Merlin, MAM Bricolaj, Brick România sunt câţiva dintre retailerii de bricolaj care au anunţat că au pus Braşovul pe lista lor de expan­siu­ne în perioada ur­mătoare. Oraşul de la poalele Tâmpei devine astfel un centru de interes pentru distribuitorii de materiale de construcţii, care au găsit aici o cerere importantă.

„Explicaţia ar fi, pe de o parte, dez­voltarea pieţei, iar pe de altă par­te, o efervescenţă care există în Braşov, unde se dezvoltă multe proiecte. În plus, unele magazine mici care vin­deau materiale de construcţii au înce­put să dispară în ultimele luni, cum­pă­rătorii orientându-se către cele mari. Mai sunt şi alţi retaileri de bricolaj care caută să deschidă magazine în Braşov“, spune Florin Madar, pro­prie­tarul unui alt distribuitor de ma­teriale de construcţii, Temad, care însă nu are magazine proprii, func­ţio­nând în sistem business-to-business.