Este oficial: Administrarea celei de-a treia doze de vaccin va începe în 28 septembrie

Autor: Cosmin Pirv 22.09.2021

Administrarea celei de-a treia doze de vaccin împotriva Covid-19 va începe în România în 28 septembrie, a anunţat miercuri pemierul Florin Cîţu.

Potrivit premierului, decizia a fost luată miercuri în şedinţa CNCAV, la cae au participat membrii Comitetului, alături de repezentanţii instituţiilor implicate în lupta împotriva COVID-19: Ministerul Sănătăţii, Agenţia Naţională a Medicamentului, Institutul Naţional de Sănătate Publică.

„A luat decizia ca, începând cu data de 28 septembrie, pentru toate persoanele care au mai mult de şase luni de la administrarea dozei a doua cu oricare dintre vaccinurile Pfizer, Moderna, AstraZeneca să înceapă doza a treia”, a spus premierul.

Acesta a adăugat că doza de rapel se va efectua numai cu vaccin pe bază de ARN mesager, indiferent de schema iniţială.

Preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, a spus, marţi, că FDA a autorizat administrarea unei doze booster, doza 3 de rapel, la categoriile de persoane care sunt în evidenţă cu afecţiuni cronice, indiferent de categoria de vârstă, care sunt expuşi la a face o formă severă, dar şi a personalului medical care are un risc crescut de îmbolnăvire în condiţiile în care există o transmitere accelerată a infecţiei cu varianta Delta.

„Săptămâna aceasta are loc o şedinţă de lucru, la care participă experţi, reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Institutului de Sănătate Publică, Agenţia Naţională a Medicamentului, în cadrul CNCAV şi vom decide care este strategia de urmat. Practic ne propunem să începem mai repede doza 3 pentru personalul medical, pentru persoanele de peste 65 de ani şi persoanele vulnerabile şi cu afecţiuni cronice, incluzând şi pe cei care sunt rezidenţi în centrele sociale, cămine şi pacienţii care sunt cu afecţiuni cronice renale în stadiu de dializă”, a spus Gheorghiţă.