Creditarea privată a crescut în august cu 12,8% an/an, după ce împrumuturile în lei s-au majorat cu 17,5%, iar cele în valută, exprimate în lei, au crescut cu 2,7%. Creditul guvernamental a crescut cu 18%

Autor: Cristina Bellu 23.09.2021

Creditarea privată a crescut în luna august cu 12,8% faţă de primele opt luni din 2020, soldul total ajungând la 309,6 miliarde lei, după ce împrumuturile în lei s-au majorat cu 17,5%, iar cele în valută, exprimate în lei, au crescut cu 2,7%, arată datele transmise joi de BNR.

În iulie, ritmul de creştere a fost de 12,6%, iar în iunie de 11,2% an/an, potrivit datelor agregate de ZF.

În termeni reali, soldul creditelor a crescut în august cu 7,2% an la an, pe fondul creşterii cu 11,6% a componentei în lei şi cu 0,7% a celei în valută, dacă indicatorul este exprimat în euro.

La finalul lunii august, creditele în lei totalizau 220,7 miliarde lei, din care împrumuturile luate de populaţie reprezintă 132 miliarde lei, cu 14,6% mai mari decât în perioada similară din 2020, iar creditele în lei luate de companii (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) se ridică la 88,7 miliarde lei, cu 22,1% peste nivelul din august 2020.

Comparativ cu luna iulie, în august soldul creditului neguvernamental a crescut cu 1% (0,8% în termeni reali).  

Creditul în lei, cu o pondere de 71,3%  în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 1,3%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 28,7% în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 0,3% (minus 0,03% când indicatorul este exprimat în euro).

Creditul guvernamental a crescut în luna august cu 0,5% faţă de luna iulie 2021, până la 160,4 mld. lei. În raport cu august 2020, acesta a crescut cu 18% (12,1% în termeni reali).

El include creditul acordat administraţiilor publice (administraţia centrală, administraţiile locale, administraţiile sistemelor de asigurări sociale) în sumă de 11,4 mld. lei, precum şi titlurile de natura datoriei deţinute, emise de aceste sectoare instituţionale în sumă de 149 mld. lei (solduri la 31 august 2021).

În ceea ce priveşte depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali, acestea au crescut în luna august  2021 cu 1,7% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 449,9 mld. lei şi cu 15,5% (9,7% în termeni reali) faţă de august 2020.

Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 64,8% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 1,9% faţă de luna iulie  2021, până la 291,6 mld. lei şi cu 16,1% (10,3% în termeni reali) faţă de august 2020.