SIE despre City: Întreprinderea de verificări privind conturile City în Elveţia nu intră în sfera de competenţă a instituţiei noastre. Noi ne ocupăm cu obţinerea de informaţii din străinătate referitoare la siguranţa naţională

Autor: Mircea Nica 24.09.2021

City Insurance, cel mai mare asigurător de pe piaţa locală, aflat în prezent sub lupa procurorilor, rămas fără autorizaţie de funcţionare, a stârnit întrebări privind modul în care ASF a verificat contul companiei, frecvent prezentat cu sume de bani în ultimii patru ani, dar care s-a dovedit inexistent.

Ziarul Financiar a trimis solicitări principalelor instituţii din România precum BNR, SRI, SIE, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, privind existenţa sau nu a unor investigaţii amănunţite solicitate de ASF în cazul City Insurance la diverse instituţii, inclusive privind verificarea extrasului de cont prezentat de City Insurance prin care a invocate sume existente într-un cont la o bancă din Elveţia.

Întrebaţi ZF s-au făcut demersuri sau dacă ASF a trimis solicitări privind demararea unor verificări la contul City Insurance, în care se invoca existenţa unor bani pentru capitalul companiei, SIE a răspuns că aceste verificări nu intră în competenţa legală stabilită instituţiei.

“Vă comunicăm faptul că Serviciul de Informaţii Externe este organul de stat specializat în obţinerea, din străinătate, a informaţiilor referitoare la securitatea naţională, sens în care întreprinderea verificărilor semnalate nu intră în sfera de competenţă legal stabilită instituţiei noastre. Totodată, precizăm că, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 1/1998, activitatea Serviciului este clasificată secret de stat şi se desfăşoară, pe toate domeniile din aria de responsabilitate, în deplin respect faţă de cadrul legal în vigoare, fiind centrată pe apărarea securităţii naţionale şi promovarea intereselor României”, au spus reprezentanţii SIE.