6.333 de cazuri noi de COVID-19 şi 111 decese în ultimele 24 de ore în România

Autor: Laura Buciu 26.09.2021

Au fost înregistrate 6.333 de cazuri noi de COVID-19, în ultimele 24 de ore, iar 111 români au murit, informează Grupul de Comunicare Strategică. În ATI sunt 1.220 de pacienţi, dintre care 21 sunt copii.

Până duminică, 26 septembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.194.106 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 821 sunt pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.098.154 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.333 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2.

Până duminică, 36.341 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 111 decese, dintre care 58 la bărbaţi şi 53 la femei. Este vorba despre pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Harghita, Maramureş, Mehedinţi, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea.

Dintre cele 111 decese, unuş a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 10 la categoria de vârstă 50-59 ani, 30 la categoria de vârstă 60-69 ani, 32 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 38 la categoria de vârstă peste 80 ani.

107 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar patru pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referinţă.

În spitalele din ţară, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.313. Dintre acestea, 1.220 sunt internate la ATI. Din totalul pacienţilor internaţi, 267 sunt minori, 246 fiind internaţi în secţii şi 21 la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 9.523.585 de teste RT-PCR şi 3.092.303 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 16.062 de teste RT-PCR (6.201 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.861 la cerere) şi 28.208 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 49.407 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.185 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 59.899 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 227 de persoane.