One United a cumpărat cu 4,9 milioane de euro Casa Braicoff de lângă Ateneul Român pentru un proiect de lux

Autor: Bogdan Alecu 27.09.2021

One United Properties (simbol bursier ONE), cel mai activ dezvoltator imobiliar de pe piaţa locală, a achiziţionat un imobil istoric din Bucureşti, în vederea transformării acesteia într-un proiect rezidenţial de lux. Clădirea cumpărată de One United Properties este situată în strada Georges Clemenceau nr. 2 din Bucureşti, lângă Ateneul Român şi va fi denumită One Athénée. Valoarea tranzacţiei se ridică la 4,9 mil. euro, iar valoarea brută de dezvoltare este estimată la 21 mil. euro.

„În centrul oraşului Bucureşti există un număr important de clădiri istorice, abandonate şi care necesită îmbunătăţiri semnificative. Prin intermediul acestei dezvoltări vrem să readucem clădirii aprecierea de odinioară, adaptată noii realităţi. Obiectivele noastre pe termen lung au în vedere şi astfel de dezvoltări, deoarece vrem să ne aducem contribuţia la protejarea şi regenerarea patrimoniului cultural din centrul Bucureştiului,“ a declarat Victor Căpitanu, cofondator al One United Properties.

One United intră astfel pe piaţa imobilelor de lux realizate în clădiri istorice, piaţă unde cei de la Hagag au intrat odată cu dezvoltarea birourilor H Victoriei 109 în fostul sediu al Petrom de pe Calea Victoriei dar şi H Victoriei 139 unde dintr-o clădire interbelică au realizat un proiect rezidenţial de lux.