Certificatul verde devine obligatoriu pentru personalul medical. Costurile cu testarea vor fi suportate de angajaţi, iar cei care refuză să se vaccineze pot fi concediaţi

Ziarul Financiar 27.09.2021

Certificatul digital al UE privind COVID-19 va fi obligatoriu pentru personalul medical, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătăţii. Cei care nu au certificat vor fi suspendaţi şi chiar concediaţi, iar costurile cu testarea vor fi suportate de angajaţi.

Certificatul digital al UE privind COVID-19 va fi obligatoriu pentru personalul medical, conform propunerii Ministerului Sănătăţii.

Potrivit documentului, personalul din cadrul unităţilor sanitare cu paturi publice şi private au obligaţia să prezinte un certificat digital al UE privind COVID-19, în vederea desfăşurării activităţii. Măsurile se aplică şi în unităţile din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi în cadrul unităţilor subordonate, în cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne şi în cadrul unităţilor subordonate, precum şi în cadrul laboratoarelor de analize medicale, a precizat Ministerul Sănătăţii.

„Vrem să promovăm actul normativ în regim de urgenţă. Aceste măsuri sunt necesare în contextul epidemiologic actual, cu o creştere importantă a numărului de cazuri, când trebuie asigurată siguranţa pacienţilor, dar şi a personalului medical. Sistemul medical, prin excelenţă, se bazează pe ştiinţă, inovaţie şi tehnologie, în care un loc important în deţin vaccinurile”, a declarat Cseke Attila, ministrul Sănătăţii.

Personalul din cadrul unităţilor publice care nu prezintă rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 va suporta costurile privind testarea, excepţie fiind categoria de personal care face dovada unor afecţiuni care reprezintă contraindicaţie la vaccinare, caz în care costurile de testare vor fi suportate de către angajator.

Pentru unităţile private costurile privind activitatea de testare împotriva virusului SARS-CoV-2 vor fi suportate conform procedurilor stabilite la nivelul acestora, fie de către angajaţi, fie de către angajator.

Cei care nu au certificat verde vor fi suspendaţi.

„În cazul în care personalul medical nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 se reglementează suspendarea de drept, pe o perioadă de 30 de zile a contractelor în baza cărora îşi desfăşoară activitatea. După 30 de zile de suspendare, contractul personalului medical în baza căruia îşi desfăşoară activitatea încetează de drept, iar pentru personalul din unităţile private care cumulează 30 de zile de suspendare, angajatorul poate dispune fie prelungirea suspendării, fie încetarea contractului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea. În unităţile publice măsura încetării contractului în baza cărora îşi desfăşoară activitatea personalul este necesară pentru a crea posibilitatea încadrării pe acele posturi a altor persoane, în vederea asigurării continuităţii activităţii, ţinând cont de faptul că în unităţile respective numărul total al posturilor este limitat prin acte normative”, au anunţat reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Responsabilitatea pentru a asigura aplicarea acestor măsuri revine conducerii unităţilor publice şi private.

Nerespectarea acestor obligaţii de către conducătorul unităţii respective reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei.