Carrefour România a făcut un parteneriat cu ASE pentru a pregăti viitori manageri şi directori

Autor: Alexandra Matei 28.09.2021

♦Cursurile vor avea o durată de un an şi vor fi facilitate de profesori ai ASE, cu expertiză în business ♦ Absolvenţii programului vor studia change management, digital strategy, social media, communication & negotiation sau controlling/finance.

Carrefour România a semnat un parteneriat cu Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE) şi lansează un program destinat viitorilor manageri şi directori de raion sau de magazin. Programului Şcoala de Lideri este destinat atât angajaţilor retailerului francez, cât şi studenţilor sau absolvenţilor din domeniu.

Cursurile vor avea o durată de un an, vor fi facilitate de profesori ai ASE cu expertiză în business şi vor fi organizate în jurul unor activităţi de învăţare experenţială, cu aplicabilitate practică.

„Cei care vor participa la acest program vor putea ajunge, într-un anumit punct al carierei, pe poziţii precum manager, director de raion sau director de sediu. Prima generaţie a programului Şcoala de Lideri este compusă în proporţie de peste 50% din femei”, a spus Alexandre Bompard, CEO al Carrefour Group, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la ASE.

Parteneriatul cu Academia de Studii Economice din Bucureşti şi programul de formare gândit de Carrefour Group au scopul de a ajuta tinerii să se integreze mai uşor pe piaţa muncii, precizează Laurence Auer, Ambasadoarea Franţei în România.

„Programul şi-a dovedit eficienţa deja în ţări ca Spania sau Argentina”, a adăugat ea.

Şcoala de Lideri cuprinde trei clase: clasa campus, clasa future leaders operations şi clasa future leaders head office.

Clasa campus include angajaţii companiei care se pregătesc să devină manageri în magazinele Carrefour, indiferent de format. E vorba de manageri de departament, de raion sau manageri de magazin. Pentru această clasă vor exista două promoţii, iulie-decembrie 2021, respectiv ianuarie-iunie 2022.

Clasa future leaders operations este destinată angajaţilor din zona de operaţional, care au potenţial de evoluţie pe poziţii precum directori operaţionali, directori de magazin şi manageri regionali sau de departament.

În cea de-a treia clasă, future leaders head office, sunt incluşi angajaţii cu potenţial de evoluţie, care au roluri de directori, manageri sau specialişti cu experienţă.

Absolvenţii programului vor studia change management, digital strategy, social media, communication & negotiation sau controlling/finance.