Unul din 5 angajaţi îşi va părăsi angajatorul în 2022. Cine vrea un salariu mai mare nu îl poate obţine în compania în care lucrează VIDEO

Autor: Iulian Tenchiu 09.10.2021

Potrivit specialiştilor în recrutări, unul din cinci angajaţi va renunţa la actualul loc de muncă în 2022. Principala motivaţie din spatele acestei decizii dar şi a fluctuaţiei de personal este salariul, pentru că nu poţi obţine un salariu mai mare decât la o altă companie sau eventual la concurenţă.

„Aceasta este aşteptarea pe care o avem nu numai pentru România, fiind o provocare apărută la nivel global. Mişcarea salarială vine ca urmare a fluctuaţiei de personal, a faptului că trebuia să recrutăm noi oameni din piaţă cu salarii mult mai mari decât ceea ce ofeream la momentul respectiv în organizaţie”, a declarat Alina Popescu, Talent Information Solution Leader, SEE Europe, Mercher Marsh Benefits la ZF Live.