IT-işti, bancheri, marinari sau actori, tineri cu două sau trei facultăţi vor să devină fermieri. Un proaspăt fermier din Călăraşi: „Avem o fermă de 600 de hectare şi ideea noastră este să mergem cât mai mult către conceptul de agricultură sustenabilă“

Autor: Florentina Niţu 03.10.2021

Un număr de 32 de ferme din România participă prin intermediul a 34 de cursanţi la a doua ediţie a pro­gra­mului de pregătire Management şi Business în Agricultură (MBAG), dedicat fermierilor care îşi doresc businessuri profitabile şi sustenabile, potrivit organizatorilor Amazag, Agrii România, Cagrill Agricultura, Microsoft, Raiffeisen Bank, Syngenta, we agri.

„Avem printre cursanţi o cântăreaţă de muzică populară, un actor, un marinar, un olimpic naţional la matematică, oameni care au renunţat la cariere în IT sau în domeniul bancar, toţi cu studii superioare şi unii cu două sau trei facultăţi“, a spus Laurenţiu Asimionesei, fondatorul Amazag, platformă despre agricultură care organizează cursuri de educaţie pentru fermieri. Programul va dura opt luni, faţă de şase luni, cât a fost prima ediţie, şi va începe în luna octombrie.

Doru Gheorghe, care deţine împreună cu tatăl său ferma Agro Fondinvest Călăraşi, îşi doreşte să facă agricultură regenerativă pe Valea Argovei în judeţul Călăraşi, şi prin acest program încearcă să se perfecţioneze pentru a-şi atinge obiectivele.