Acţiunile Chimcomplex, „explozie” de 30% în şedinţa de vineri. Compania la 4 mld. lei capitalizare. Antreprenorul Ştefan Vuza, la o avere la Bursă de 3,3 mld. lei

Autor: Liviu Popescu 04.10.2021

Cu 30% se apreciau vineri după-amiază acţiunile combinatului chimic Chimcomplex Borzeşti (CHOB), de la 12,5 lei la 16,2 lei, pe tranzacţii de aproape 2 mil. lei, potrivit datelor BVB. Compania, controlată indirect de antreprenorul Ştefan Vuza, ajunge astfel la o capitalizare de circa 4 mld. lei. ZF a scris pe 1 octombrie că Ştefan Vuza, preşedintele Chimcomplex, se va împrumuta de pe piaţa internaţională cu 2,5 mld. lei (peste 500 mil. euro) pentru a lansa cea mai mare investiţie din chimia locală din ultimii 30 ani.