Colapsul medical este aici. România este noua Lombardia

Autor: Laura Buciu 07.10.2021

România este în scenariul în care anul trecut era regiunea Lombardia, regiunea din Italia, a spus, joi, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţii de Vaccinare (CNCAV), col. dr. Valeriu Ghoerghiţă.a

Valeriu Gheorghiţă a fost întrebat, joi, cât de departe este România de acum, cu mii de cazuri de COVID-19 zilnice şi mii de pacienţi care aşteaptă în ambulanţe sau în UPU un pat de terapie intensivă. El a spus că România e deja acolo.

„Mi-e teamă că deja suntem în acest scenariu (în care anul trecut era Italia - n.r.). Este cât se poate de evident că spitalele şi unităţile de primiri urgenţă sunt asaltate. Sunt copleşite în momentul de faţă de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, lăsând de o parte celelalte categorii de boli, urgenţele, accidentele rutiere, arsurile, care vedem că se întâmplă în fiecare zi şi care generează victime care au nevoie de asistenţă medicală”, a spus Gheorghiţă.

Acesta afirmă că situaţia este „extrem de complicată”, pentru că valul 4 este foarte agresiv.

Preşedintele CNCAV, colonel dr. Valeriu Gheorghiţă, s-a vaccinat, joi, cu doza 3 de vaccin la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Carol Davila”, din Capitală.