Piaţa de M&A a accelerat în plină pandemie. EY: Energia regenerabilă, tehnologia, agricultura, retailul şi bunurile de consum sunt în continuare domenii care generează tranzacţii şi investiţii

Autor: Alina-Elena Vasiliu 08.10.2021

♦ Valoarea totală a tranzacţiilor încheiate în România în primele nouă luni din 2021 a ajuns la 3,8 miliarde de dolari, în creştere cu 58% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut ♦ Primele şase tranzacţii încheiate în primele trei trimestre din 2021 au avut fiecare o valoare de peste 100 de milioane de dolari, un record pentru piaţa locală de M&A.

Sectoarele de tehnologie, real estate şi energie au fost cele mai dinamice de la începutul anului până în prezent din punct de vedere al apetitului pentru tran­zacţii şi continuă să fie atractive, alături de alte industrii.

„Energia regenerabilă, tehnologia, agricultura, retailul şi bunurile de consum sunt în continuare domenii care generează tranzacţii şi investiţii. Bani sunt din abun­denţă în piaţă, sub forme diferite, dar trebuie să vedem cum îi atragem“, a spus Liliana Buşoiu, partener asociat, tran­saction dilligence team leader la EY.