Alka investeşte 10 mil. lei în producţie, din care jumătate e ajutor de stat. Compania e producătorul napolitanelor Alfers, al covrigeilor Toortitzi şi al brandului de cafea Stretto

Autor: Florentina Niţu 08.10.2021

Producătorul de croissante, biscuiţi şi napolitane Alka Trading Co, care are în portofoliu branduri precum Alfers şi Toortizi, investeşte 10 mil. lei în producţie, iar jumătate din sumă reprezintă de ajutor de stat. Proiectul este în curs de demarare.

Grupul deţine în România două fabrici şi este prezent atât pe plan local, cât şi la export pe mai mult de 40 de pieţe de pe cinci continente. Alka a deschis prima fabrică în Bucureşti, în 1994, începând cu o echipă de 23 de angajaţi să realizeze cafea. Ulterior portofoliul s-a extins şi cu alte produse precum covrigei sau napolitane. Astfel, a crescut şi businessul.

Reprezentanţii companiei spuneau la începutul anului că pentru 2021 şi-au bugetat afaceri de 260 de milioane de lei, ceea ce înseamnă o creştere de peste 12% faţă de anul precedent, când compania a avut o cifră de afaceri de 231,5 milioane de lei (aproape 50 mil. euro), în creştere cu circa 2% faţă de anul 2019.