Veşti alarmante în prag de iarnă: Producţia de gaze a OMV Petrom, în scădere cu 15% în T3 faţă de anul trecut. Preţul gazului a crescut de 12 ori, barilul este cu 70% mai scump faţă de T3 2020

Autor: Roxana Petrescu 08.10.2021

OMV Petrom (SNP), unicul producător local de petrol şi gaze, a înregistrat în al treilea trimestru al anului o scădere a producţiei de gaze de 10% faţă de trimestrul doi şi de 15% faţă de perioada similară a anului trecut. Veştile vin în contextul în care la nivel european tot mai multe surse vorbesc despre o potenţială criză de alimentare în iarnă, mai ales dacă temperaturile vor fi scăzute.

În total, producţia de hidrocarburi a OMV Petrom a fost în al treilea trimestru din 2021 cu 13% mai mică faţă de cea de anul trecut. Scăderea cantităţilor extrase se suprapune peste o perioadă de scumpiri accelerate, mai ales pe zona de gaz natural.

Spre exemplu, azi, pe bursa de gaze CEGH de la Viena, tranzacţiile s-au închis la un preţ de 103 euro pe MWh, în contextul în care media primului trimestru din an era de 13 euro pe MWh. În al treilea trimestru din 2020, preţul gazului era de numai 8,8 euro pe MWh. Pentru primul trimestru anul viitor, tranzacţiile se încheie la 97 de euro pe MWh, arată datele CEGH.

Ţiţeiul este şi el într-o redresare rapidă. Astfel, media celui de-al treilea trimestru este de circa 74 de dolari pe baril, cu peste 70% mai mult faţă de perioada similară a anului trecut. Tot mai mulţi analişti văd barilul la 100 de dolari în următoarele luni.