Scandal în plină criză pandemică. Premierul cere anchetă privind ventilatoarele de oxigen

Autor: Petru Mazilu 08.10.2021

Premierul Florin Cîţu solicită o anchetă în ceea ce priveşte ventilatoarele de oxigen. Cineva din Ministerul Sănătăţii trebuie să răspundă pentru că nu au fost alocate spitalelor deşi au fost solicitate, a spus Cîţu.

Premierul Florin Cîţu a dezvăluit faptul că mai multe spitale au făcut solicitări pentru a primi ventilatoare de oxigen.

Acestea se aflau în depozitele Ministerului Sănătăţii, dar nu au fost distribuite, a declarat Cîţu.

„Au fost spitale care au făcut solicitări pentru a li se repartiza sau dona ventilatoare încă din luna august. Ministerul Sănătăţii avea un stoc de 40 de bucăţi primite prin donaţie la sfârşitul lunii decembrie 2020 din partea Germaniei”, a spus Florin Cîţu.

Premierul a solicitat o anchetă şi vrea ca reprezentantul ministerului care nu şi-a făcut treaba să fie pedepsit.

„Ministerul Sănătăţii nu a luat act de aceste solicitări ale spitalelor de boli infecţioase... au fost solicitări, aveam ventilatoare, cineva din minister nu a răspuns, cineva trebuie să răspundă, chiar cu funcţia”, a declarat premierul Florin Cîţu.

Declaraţiile au fost făcute vineri în timpul videoconferinţei cu reprezentanţii Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei.