​Misiune (aproape) imposibilă: (Super) Mario Draghi vrea să reformeze economia suferindă a Italiei, ţara unde trăiesc cei mai mulţi români după România

Autor: Catalina Apostoiu 10.10.2021

În ambiţioasa sa misiune de redresare a economiei Italiei, premierul Mario Draghi va fi nevoit să treacă peste obstacole care au stat în calea multora dintre predecesorii săi, scrie Bloomberg. Însă Draghi are experienţa misiunilor imposibile: a salvat euro şi zona euro în timpul celei mai crunte crize prin care a trecut uniunea monetară, atunci când politicienii erau mai ocupaţi de propriile campanii electorale decât de formarea unui front comun. De atunci, Mario Draghi este cunoscut ca Super-Mario.

Deşi Draghi dispune de aproape 200 miliarde de euro sub formă de fonduri UE pentru redresare pentru a-şi lansa planurile, adevărata sa provocare va fi constituită de reformele structurale.

Actualele proceduri din justiţia italiană se numără printre cele mai lente din Europa, iar acesta este unul dintre factorii care descurajează companiile de a se muta sau a investi în această ţară.

Guvernul încearcă de asemenea să reducă uriaşa birocraţie a ţării ce-i descurajează pe potenţialii antre­prenori. Italia se situează în urma ţărilor vest-europene când vine vorba de competiţie, relevă clasamentele interna­ţionale.

Un alt punct cheie priveşte reforma fiscală, parte a noului plan al guvernului. Ministrul italian de finanţe Daniele Franco declara recent că taxele pe forţa de muncă şi companii se situează cu mult peste mediile europene.

Dacă îşi doreşte cu adevărat să restarteze economia italiană, Draghi trebuie să abordeze situaţia regiunilor din sud-vestul ţării, rămase cu mult în urmă.

Guvernul investeşte 40% din fondurile UE de redresare în infrastructură, sănătate, educaţie, proiecte verzi şi digitale din regiune.

„Draghi poate reuşi, însă nu ar trebui să subestimăm provocările ce-i stau în faţă“, arată Giovanni Orsina, director al School of Government din cadrul Universităţii Luiss-Guido Carli din Roma.

„Italia se luptă de decenii cu o creştere economică redusă şi incapacitatea de a pune în practică reforme practice“, adaugă acesta.

Una dintre criticile ce-i sunt aduse premierului italian priveşte faptul că dintre cele 51 de obiective stabilite în planul de redresare pentru 2021, 38 sunt lăsate pentru trimestrul al patrulea, iar guvernul pare să încetinească chiar în momentul în care are nevoie să accelereze, notează Reuters.

De asemenea, criticii avertizează că deşi Draghi i-a cucerit pe căpitanii industriei italiene şi le-a luat faţa unor lideri ca Matteo Salvini, acesta va trebui să ia poziţie în faţa celor 12.000 de proprietari de cluburi de pe plajele din Italia pentru a avea succes.

Criticii spun că aceştia câştigă gras după ce au acoperit mai mult de jumătate din plajele Italiei cu umbrele închiriate, potrivit The Times.

Aceştia reprezintă un lobby puternic cu influenţă politică uriaşă, potrivit lui Edoardo Zanchini, vicepreşedinte al Legambiente, cel mai mare grup de mediu din Italia.