Volumul tranzacţiilor cu proprietăţi comerciale a scăzut cu 29% în primele nouă luni, la 570 mil. euro. Andrei Văcaru, JLL: Mulţi proprietari nu sunt interesaţi să vândă în condiţiile actuale din piaţă

Autor: Cristina Bellu 13.10.2021

Volumul tranzacţiilor cu proprietăţi comerciale – birouri, spaţii industriale, logistice, hoteluri – a totalizat în primele nouă luni ale anului aproximativ 570 milioane de euro, cu 29% mai puţin faţă de perioada similară a anului trecut, când volumul a atins 890 milioane de euro, notează o analiză a companiei de consultanţă imobiliară JLL.

„Cu toate că există mai multe negocieri care probabil se vor închide în trimestru patru, este greu de crezut că vom mai putea ajunge până la finalul anului la nivelul de aproximativ 900 milioane euro, înregistrat în 2020. Această situaţie este generată în mare măsură de lipsa ofertei – mulţi proprietari nu sunt interesaţi să vândă în condiţiile actuale din piaţă”, a declarat Andrei Văcaru, Head of Capital Markets JLL România.

În ceea ce priveşte evoluţia pieţei în T3/2021, datele JLL arată că au fost închise tranzacţii care au însumat puţin peste 260 milioane de euro.

Capitala a rămas şi în primele 9 luni din 2021 în topul destinaţiilor preferate de investitori, cumulând 70% din volumul total tranzacţionat, respectiv circa 400 milioane de euro.

Ca şi anul trecut, birourile au atras cea mai mare parte din investiţile realizate, respectiv aproximativ 350 milioane de euro sau aproape 60% din volumul total.

Cea mai mare tranzacţie cu spaţii de birouri înregistrată în primele 3 trimestre ale anului a fost vânzarea ansamblului de birouri Hermes Business Campus din zona Dimitrie Pompeiu a Capitalei, cu o suprafaţă totală de circa 75.000 mp, achiziţionat de Adventum Group din Ungaria de la Atenor.

Totuşi, tranzacţia cea mai reprezentativă în acest segment de piaţă de până acum în 2021, atât prin prisma procesului competitiv de vânzare, cât şi prin preţul obţinut, rămâne vânzarea clădirilor de birouri Campus 6.2 şi 6.3 din zona Centru-Vest a Bucureştiului, în care JLL a reprezentat vânzătorul, Skanska. Cladirile, cu o suprafaţă închiriabilă de circa 38.000 mp, au fost achiziţionate pentru 97 milioane de euro de S IMMO. Această mutare a marcat reactivarea companiei austriece pe piaţa tranzacţiilor de investiţii din România.

Analiza JLL notează că pe al doilea loc în preferinţele investitorilor s-au regăsit spaţiile industriale şi logistice, care au atras investiţii de peste 170 milioane de euro în primele nouă luni ale anului, respectiv 30% din volumul total tranzacţionat.

“Interesul pentru acest segment de piaţă este foarte ridicat acum, dar nivelul de concentrare record la care s-a ajuns (cei mai mari doi proprietari controlează peste 50% din piaţă) începe să descurajeze potenţiali noi investitori”, spun consultanţii JLL.

Pe piaţa de retail nu s-au înregistrat deocamdată tranzacţii semnificative în 2021, dar segmentul a absorbit în mare măsură şocul provocat de pandemie şi de perioada de carantină din 2020.

“Credem însă că începe să ofere oportunităţi foarte interesante pentru investitori”, adaugă consultanţii JLL.

În ceea ce priveşte preţurile, acestea sunt în uşoară creştere, atât pentru spaţiile logistice, unde yield-urile prime s-au comprimat în trimestrul al treilea de la 8% la 7,75%, cât şi pentru birouri, unde yield-urile prime au scăzut în aceeaşi perioadă de la 7% la 6,9%, tendinţă generată de evoluţia din regiune.