Industria a crescut cu 13% la 8 luni din 2021, dar mai are de tras ca să recupereze pierderea din 2020. Industria creşte cu două cifre la 8 luni din an, cu industria prelucrătoare vioara întâi. Energia creşte cu 12%

Autor: Răzvan Botea 14.10.2021

Producţia industrială, cel mai im­por­tant indicator pen­tru mersul in­dus­triei în Ro­mânia, a crescut la 8 luni din 2021 cu aproape 13%. În august însă, în dinamica lunară, producţia industrială a scăzut cu aproape 10%, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

„Statisticile indică stagnarea ritmului lunar (în serie ajustată – n. red.) şi consolidarea dinamicii anuale a producţiei industriale în august, evoluţie influenţată de o serie de factori, inclusiv provocările la nivelul industriei mondiale – intensificarea presiunilor inflaţioniste şi distorsiunile din perspectiva lanţurilor de producţie“, notează Andrei Rădulescu, directorul departamentului de analiză macroeconomică din cadrul Băncii Transilvania.