Avertismentul lui Nelu Tătaru: Pandemia nu s-a terminat, vom trece de valul patru şi îl vom aştepta pe al cincilea

Autor: Laura Buciu 14.10.2021

Fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, spune că pandemia nu s-a terminat şi din păcate n-am învăţat nimic din fiecare val trecut pentru a fi pregătiţi la următorul. România nu a insistat pe o campanie de vaccinare, iar la nivel de percepţie a arătat ca „o locomotivă cu aburi”.

„Noi, societatea românească, nu suntem o locomotivă electrică. La nivel de percepţie încă suntem o locomotivă cu aburi, trebuie să punem încontinuu cărbuni. A fost un 2020 spre sfârşit în care toată lumea întreba „da’ când vine vaccinul, când vine vaccinul?”, liste de aşteptare, acele categorii speciale care urmau să facă primele vaccinuri, strigătele „nu treceţi peste rând!”, vaccinări până în aprilie-mai, iar apoi s-a terminat”, spune fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru.

El spune că elanul oamenilor s-a terminat fiindcă, din punctul său de vedere, „nu am fost destul de insistenţi pe o campanie de vaccinare, n-am fost destul de insistenţi să spunem că pandemia nu s-a terminat”.

„Cel puţin patru valuri există, eu repetam acest lucru încă din anul 2020. Cred că, la un moment dat, şi autorităţile au intrat în acelaşi joc al populaţiei, că s-a terminat. Din păcate, nu s-a terminat! S-a terminat fiecare val în parte din care, dacă n-am învăţat câte ceva, să ştim că n-o să fim pregătiţi nici la următorul. Trăim momentele în care n-am fost pregătiţi nici de valul trei, nici de valul patru. Urmează un alt val până vom fi toţi imunizaţi, măcar 70%”, mai spune fostul ministru.

Tătaru atrage atenţia că imunizarea se face prin vaccinare sau prin boală, iar, din păcate, majoiritatea românilor au ales să facă boala.

„Vă asigur că dacă noi toţi nu conştientizăm acum, nu vom fi pregătiţi nici de valul cinci. Cred că ar trebui să înţelegem că este un moment în care trebuie să luăm o decizie – dacă această pandemie se termină sau vom trece un val patru cu foarte multe victime şi îl vom aştepta pe cel de-al cincilea”, a mai spus Nelu Tătaru,