Atenţie la gripă. Relaxarea măsurilor anti-Covid din Europa va face ca aceasta să fie mai răspândită

Autor: Andreea Tobias 16.10.2021

Mulţi vaccinaţi şi mai puţin atenţi. La iarnă ne-am putea confrunta cu o dublă epidemie: de gripă şi de Covid, avertizează specialiştii.

Covid ne-a schimbat viaţa. Şi, indirect, a afectat unele fenomene stabile, cum ar fi clasica epidemie de gripă sezonieră. Deşi epidemia de gripă de anul trecut a fost aproape inxistentă, datorită restricţiilor puternice pentru combaterea coronavirusului, anul acesta cazurile ar putea fi multe.

Acest aspect este evidenţiat de un studiu publicat în revista „Nature”, care examinează evoluţia gripei şi a altor boli infecţioase, scrie La Stampa.

În rândul copiilor, de exemplu, anul trecut nu au existat cazuri de gripă, în timp ce episoadele de rinovirus au fost reduse cu o treime. În acest an, situaţia este diferită, după cum a explicat Alberto Villani, directorul departamentului de pediatrie de la Spitalul de Copii „Bambino Gesù” din Roma, şi există deja pacienţi cu adenovirus şi alte virusuri respiratorii, într-un procent egal cu cel înregistrat până acum în timpul întregii pandemii.

În plus, primele cazuri reale de gripă au fost raportate deja în Italia, la Torino şi Milano, odată cu scăderea temperaturilor.

Anul trecut, s-a constatat o aplatizare substanţială a curbei cazurilor de gripă sezonieră în toamna şi iarna 2020-2021, în toate ţările. În Italia, de exemplu, au fost înregistrate 2,4 milioane de cazuri de îmbolnăviri similare gripei, dar virusul gripal din acel sezon nu a fost izolat.

În acest an, scenariul este diferit: o mare parte a populaţiei (peste 80% din persoanele cu vârsta peste 12 ani) este vaccinată împotriva Covid şi s-a renunţat la diverse restricţii.

Pier Luigi Lopalco, profesor la Universitatea din Salento, spune că „relaxarea măsurilor va fi asociată cu un număr mai mare de cazuri de gripă decât anul trecut”.

„Gândul că sistemul nostru imunitar s-a schimbat sau a slăbit semnificativ şi că gripa sau alte infecţii ne pot ataca mai frecvent sau mai grav este o ipoteză destul de îndepărtată în opinia mea", linişteşte expertul, potrivit căruia „un singur an de pauză" nu poate provoca daune majore.

Dar un alt fenomen poate să apară: „Deoarece, în medie, gripa nu ne loveşte în fiecare an, ci o dată la patru ani, toamna şi iarna viitoare ar putea exista un exces de cazuri care nu au apărut anul trecut, într-un fel de efect de recuperare”, spune Lopalco. Acesta adaugă însă că nu trebuie să ne aşteptăm la cazuri mai multe decât în sezoanele pre-pandemice.

În concluzie, probabil că va exista gripa, dar nu se ştie cât de puternică va fi, iar spitalele vor trebui să facă faţă la două epidemii. De aceea, este o idee bună ca toată lumea să se vaccineze, atât împotriva Covid-19, cât şi împotriva gripei, „şi chiar o puteţi face în acelaşi timp fără probleme", adaugă Lopalco.

„În plus faţă de vaccin, menţinerea anumitor precauţii, cum ar fi purtarea unei măşti, distanţarea şi spălarea frecventă a mâinilor vor continua să ne apere. Ceea ce provoacă epidemia de gripă, circulaţia puternică a virusului, este o combinaţie de factori: temperaturile scăzute şi statul în casă, împreună cu contactele sociale, faptul că ne întâlnim. Chiar şi atunci când sunt vaccinaţi, măştile şi distanţa reduc riscurile", concluzionează Lopalco.