Calendarul raportărilor pe T3/2021 pentru prima ligă bursieră: TeraPlast deschide sezonul pe 25 octombrie, urmată de Petrom pe 29 octombrie şi BRD (4 noiembrie). Nouă companii din cele 19 ale indicelui principal BET vor raporta rezultatele pe 12 noiembrie

Autor: Liviu Popescu 23.10.2021

♦ Sezonul T3/2021 se încheie pe 15 noiembrie, odată cu raportările Conpet, Fondul Proprietatea, ONE, Purcari, Sphera, TTS.

Din 25 octom­brie 2021 şi pâ­nă pe 15 no­iem­brie la Bursa de la Bu­cureşti se des­fă­şoară sezonul de raportări financiare pentru T3/2021, respectiv lunile iulie, august, septembrie, al marilor companii listate, adică cele din structura indicelui principal BET, potrivit datelor agregate de ZF din platforma BVB.

Sezonul este deschis de producătorul de materiale de construcţii TeraPlast Bistriţa (TRP) pentru ca în ultima şedinţă şase companii din BET să iasă la tablă, respectiv Conpet, Fondul Proprietatea, One United Properties, Purcari, Sphera şi Transport Trade Services.

„Cred că vom vedea o îmbunătăţire a rezultatelor faţă de perioada similară a anului trecut, în principal datorată efectului de bază, având în vedere că marea majoritate a companiilor au avut de suferit din cauza restricţiilor impuse în anul 2020“, spune Elena Uleia, broker al Prime Transaction.