Afacerile din comerţul engros au crescut în august cu 3,9% faţă de iulie 2021 şi cu 30% faţă de august 2020, avansul anual după primele opt luni fiind de 19%

Autor: Roxana Rosu 18.10.2021

Afacerile din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) au crescut în august cu 3,9% faţă de iulie 2021 şi cu 30% faţă de august 2020, avansul anual după primele opt luni fiind de 19%, arată datele INS.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, creşterea lună la lună a fost de 3,4%, iar cea anuală de 26,6%.  În acelaşi timp, în perioada ianuarie- august , comerţul engros a avut un plus de 16%.

Pe serie brută, creşterea din primele opt luni s-a datoritat majorării comerţului cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+29,5%), comerţului cu ridicata specializat al altor produse (+24%), comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+22,8%), comerţului cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+17,4%), comerţului cu ridicata nespecializat (+17,3%), comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+12,4%), activităţilor de intermediere în comerţul cu ridicata (+10,0%) şi comerţului cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+6,9%).

În luna august 2021, comparativ cu luna august 2020, în termeni nominali, creşterea de 30% a fost determinată evoluţia comerţului cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+103,3%), a comerţului cu ridicata specializat al altor produse (+33,2%), a comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+28,6%),  activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (+18,2%), a comerţului cu  ridicata al  altor maşini, echipamente şi  furnituri (+17,7%),  a comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+17,4%) şi a comerţului cu ridicata nespecializat (+16,7%).

Comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii a scăzut cu 6,4%.

Faţă de iulie 2021, în august afacerile din comerţul engros au crescut cu 3,9%, datorită creşterii cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+21,3%), comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+5,9%), comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+5,8%), comerţul cu ridicata nespecializat (+4,5%) şi din comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+1,2%). Scăderi au înregistrat: comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (-8,4%), activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (-5,1%) şi comerţul cu ridicata specializat al altor produse (-0,6%).