(P) Din pasiune pentru OAMENI, Selgros donează peste 2.000 de meniuri gourmet gătite de chefi renumiţi

Autor: Publicitate 18.10.2021

Selgros Cash & Carry va dona peste 2.000 de meniuri gătite de chefi de renume către persoane şi familii aflate în dificultate din judeţul Braşov, transformând astfel ediţia din acest an a cunoscutei competiţii Arena Bucătarilor într-un proiect de responsabilitate socială.

Evenimentul va avea loc în zilele de 19 şi 20 octombrie, în centrul gastronomic Arena Bucătarilor din incinta Selgros Braşov, unde o echipă de 15 chefi bucătari va pregăti peste 2.000 de meniuri.

Având în vedere situaţia socială generată de pandemie, am decis să punem în acest an competiţia Arena Bucătarilor sub semnul pasiunii pentru oameni şi pentru bine. Împreună cu toţi aceşti chefi minunaţi, membri ai juriului Arena Bucătarilor sau premianţi ai concursului, ducem pasiunea pentru arta culinară la un alt nivel, cel al întrajutorării şi al conştientizării nevoii de acţiuni comune şi concrete. Selgros îşi continuă atât misiunea de a ajuta la dezvoltarea gastronomiei, cât şi cea de a veni în sprijinul comunităţii”, a declarat Robert Hellwagner, CEO Selgros România.

Selgros va asigura toate produsele necesare pentru prepararea meniurilor, dar şi partea de logistică. De prepararea meniurilor se vor ocupa maeştri în arta culinară, cu zeci de ani de experienţă şi numeroase medalii internaţionale, ca Ioan Florescu, Cornelia Ghişoi, Ciprian Nicolescu, Victor Melian sau Antoine Beaini. Lor li se alătură reprezentanţi de seamă ai tinerei generaţii de bucătari, premiaţi în cadrul concursurilor naţionale şi internaţionale, ca Daniel Buzea, Bogdan Cozma, Cristian Dumitru, Mihaela Ruxanda, Emanuel Mocan, Alin Barabancea, Daniel Nistor, Silviu Gido, Paul Timofte, Sorin Porancea.

Proiectul se desfăşoară în colaborare cu asociaţii din judeţul Braşov care au în îngrijire persoanele aflate în dificultate: Asociaţia pentru Demnitatea Omului şi Familiei Braşov, Asociaţia „Speranţa pentru Copii”, Hospice Casa Speranţei Braşov, Fundaţia Bucuria Darului, Asociaţia Filantropică Medical Creştină „Christiana” şi Asociaţia Centrul Rezidenţial pentru Vârstnici MARIA.

Evenimentul se va desfăşura cu respectarea reglementărilor privind siguranţa sanitară. Acesta va fi transmis live pe pagina de facebook a Selgros România şi canalele de social media ale partenerilor, deviza proiectului fiind #FiecareDintreNoiFaceDiferenţa.

Competiţia Arena Bucătarilor, concurs destinat gastronomilor din România, este organizat şi găzduit de către Selgros, începând cu anul 2010. Prin acest proiect, Selgros şi-a propus să premieze an de an talentul şi măiestria celor mai pasionaţi bucătari, competiţia reprezentând un etalon al profesionalismului şi al excelenţei în arta culinară, locul în care bucătarii profesionişti îşi etalează talentul culinar, creativitatea şi se duelează pentru un loc pe podiumul gastronomiei româneşti.

Standardele concursului au crescut de la an la an - de la perfecţionarea boxelor de concurs, echipate în prezent cu aparatură de ultimă generaţie, la formarea unui juriu specializat, care aduce împreună personalităţi ale gastronomiei româneşti şi internaţionale, bucătari premiaţi, care au lucrat în restaurantele cu stele Michelin. În felul acesta, concurenţii sunt jurizaţi pe baza celor mai înalte standarde şi beneficiază de experienţa celor mai buni bucătari din lume.

Începând cu anul 2013, ,,Arena Bucătarilor’’ este afiliată competiţiei internaţionale ,,Les Chefs en Or’’, organizată de grupul Transgourmet. Din 2018, concursul se desfăşoară în incinta Centrului Gastronomic Arena Bucătarilor, construit inclusiv în acest scop, lângă magazinul Selgros din Braşov.

Unul dintre cei mai importanţi jucători din retail, Selgros Cash & Carry se adresează atât profesioniştilor din HoReCa, cât şi revânzătorilor şi consumatorilor finali. Compania sărbătoreşte în acest an 20 de ani de prezenţă pe piaţa din România.

Peste 2,1 milioane de români - persoane fizice sau juridice - deţin un card activ Selgros, care le permite să beneficieze de o gamă largă de oferte speciale şi să aleagă din peste 50.000 de produse dedicate profesioniştilor şi pasionaţilor de bunătăţi. Clienţii noi persoane fizice pot obţine cardul Selgros pe loc, la Biroul de Informaţii Clienţi din fiecare magazin, doar în baza unui act de identitate.

***

Despre Selgros Cash & Carry România

Selgros Cash & Carry România este unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa de retail din România, cu o reţea naţională formată din 23 de magazine şi o platformă logistică. Misiunea Selgros este de a oferi, zilnic, o gamă variată de produse, garanţia prospeţimii şi a profesionalismului, la preţul corect. Compania are 4.500 de angajaţi la nivel naţional, fiind printre cei mai importanţi angajatori din domeniu.

Selgros Cash & Carry este o companie care face parte din grupul Transgourmet, controlat în întregime de Coop Elveţia, care deţine în prezent 91 de magazine (38 în Germania, 23 în România, 19 în Polonia şi 11 în Rusia). Pentru mai multe informaţii puteţi accesa site-ul www.selgros.ro.