Rata de infectare în Bucureşti, aproape de 16,5 la mia de locuitori

Autor: Gabriel Pecheanu 18.10.2021

Se păstrează trendul ascendent al ratei de infectare în Capitală. Incidenţa a ajuns, luni, la 16,42 la mia de locuitori. În urmă cu o lună, pe 18 septembrie, rata de infectare în Bucureşti era de 2,33 la mie.

Conform DSP Bucureşti, rata de infectare este de 16,42 la mia de locuitori, faţă de 16,27 la mie duminică.

În urmă cu o lună, pe 18 septembrie, rata de infectare în Bucureşti era de 2,33 la mie.

Vineri, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a respins propunerea INSP de carantinere a Bucureştiului şi a judeţului Ilfov. Anterior, propunerea fusese respinsă şi de grupul tehnico-ştiinţific din subordinea CNSU.

Comitetul a decis, însă, intensificarea controalelor privind respectarea măsurilor de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.