Fostul secretar de stat american Colin Powell, care a jucat un rol major în modelarea politicii externe americane, a murit din cauza unor complicaţii COVID

Autor: Andreea Tobias 18.10.2021

Fostul secretar de stat american Colin Powell a murit din cauza unor complicaţii cauzate de COVID.

Colin Powell, primul secretar de stat american de culoare al cărui leadership în mai multe administraţii republicane a contribuit la modelarea politicii externe americane în ultimii ani ai secolului XX şi în primii ani ai secolului XXI, a murit din cauza unor complicaţii cauzate de COVID-19, a anunţat familia sa pe Facebook, potrivit CNN.

El avea 84 de ani.

„Generalul Colin L. Powell, fost secretar de stat al SUA şi preşedinte al Statului Major General, a decedat în această dimineaţă din cauza complicaţiilor provocate de COVID-19", a scris familia Powell pe Facebook.

„Am pierdut un soţ, un tată, un bunic remarcabil şi iubitor şi un mare american", a precizat familia, menţionând că era vaccinat cu schema completă.

Powell a fost un soldat profesionist şi deschizător de drumuri, a cărui carieră l-a purtat de la serviciul de luptă în Vietnam până la a deveni primul consilier de securitate naţională de culoare în timpul sfârşitului preşedinţiei lui Ronald Reagan şi cel mai tânăr şi primul preşedinte afro-american al Statului Major General sub preşedinţia lui George H.W. Bush.

Pentru o vreme, a fost considerat unul dintre principalii candidaţi la funcţia de prim preşedinte de culoare al Statelor Unite. Însă reputaţia sa avea să fie pătată pentru totdeauna atunci când, în calitate de prim secretar de stat al lui George W. Bush, a prezentat informaţii eronate în faţa Naţiunilor Unite pentru a susţine războiul din Irak, lucru pe care avea să îl numească mai târziu o "pată" în dosarul său.