Avertismentele BCE: Dobânzile vor creşte uşor, inflaţia ar putea depăşi aşteptările, economia just-in-time devine o problemă pentru Europa, criza energiei ar putea persista

Autor: Catalina Apostoiu 18.10.2021

Dobânzile vor începe să crească uşor odată ce băncile centrale încep să-şi retragă cele mai importante programe de stimulente în prima jumătate a anului viitor, a declarat Klaas Knot, membru al consiliului guvernator al Băncii Centrale Europene, notează Bloomberg.

„Putem presupune că vremea dobânzilor ridicate nu va veni prea curând, o dobândă ridicată pe viitor va fi de 3-4%“, a precizat acesta.

Knot avertiza recent că inflaţia din zona euro ar putea depăşi aşteptările pe termen scurt şi mediu, iar această perspectivă privitoare la creşterea preţurilor va permite o încheiere a achiziţiilor de obligaţiuni de urgenţă ale BCE în luna martie a anului viitor, potrivit Reuters. „Riscurile privind avansul inflaţiei sunt din nou în creştere. Acestea au în principal legătură cu blocajele persistente de la nivelul lanţurilor de aprovizionare şi dinamica mai pronunţată salarii-preţuri“, declara oficialul BCE.

Knot a părut însă mai relaxat cu privire la perspectiva legată de inflaţie pe termen lung, respingând temerile că preţurile vor ajunge să scape de sub control.

Blocajele de la nivelul lanţurilor de aprovizionare au determinat-o şi pe şefa BCE, Christine Lagarde, să avertizeze că din cauza naturii sale globalizate, economia zonei euro este deosebit de vulnerabilă la şocuri sistemice rezultând din aceste blocaje, relatează Bloomberg. „Există semne că economia globală ar putea fi într-o măsură din ce în ce mai mare o sursă de şocuri pentru Europa, mai degrabă decât un stabilizator împotriva volatilităţii“, a declarat Lagarde.

Această „volatilitate importată“ ar putea creşte, mai degrabă decât scădea, a subliniat aceasta.

Un alt avertisment recent al şefei Băncii Centrale Europene privea criza energiei.

Volatilitatea preţurilor energiei ar putea persista şi după dispariţia problemelor legate de aprovizionare generate de pandemie în economia mondială, potrivit acesteia.

Zona euro este afectată, asemeni multor alte regiuni, de perturbări ale lanţurilor de aprovizionare, însă creşterea puternică a preţurilor energiei, şi impactul acesteia asupra inflaţiei, ar putea constitui o problemă mai de durată pentru regiune, a avertizat Lagarde în cadrul unui interviu acordat CNBC.