Nuclearelectrica este prima companie românească care a aderat la Forumul Economic Mondial ca membru în două domenii strategice, respectiv Platforma pentru Modelarea Viitorului Materialelor şi Infrastructurii Energetice şi Iniţiativa de Parteneriat Împotriva Corupţiei

Autor: Roxana Rosu 20.10.2021

Nuclearelectrica, producător de energie nucleară, este prima companie românească care a aderat la Forumul Economic Mondial ca membru în două domenii strategice, respectiv Platforma pentru Modelarea Viitorului Materialelor şi Infrastructurii Energetice şi Iniţiativa de Parteneriat Împotriva Corupţiei.

„SNN îşi propune să îşi dezvolte expertiza de bază integrată, să devină o parte activă în captarea şi generarea iniţiativelor de dezvoltare cu un impact economic, social şi organizaţional semnificativ, pentru a evalua noi oportunităţi de cooperare, extindere şi dezvoltare. Având în vedere proiectele noastre majore de investiţii, căutăm, de asemenea, rezilienta şi  know-how economic şi financiar mai puternic. Deoarece atât Forumul Economic Mondial, cât şi SNN sunt interesaţi şi promovează programe de reducere a emisiilor de CO2, ne angajăm să valorificăm tendinţa de inovare şi soluţiile curate pentru a produce energie”, a declarat Cosmin Ghita, Director Executiv al Nuclearelectrica.

După 25 de ani de la punerea în funcţiune a primului reactor nuclear, Nuclearelectrica asigură aproximativ 20% din cererea de consum şi 33% din energia curată la nivel naţional. În 25 de ani, Nuclearelectrica a livrat peste 200 de milioane de MWh către reţeaua electrică naţională la un factor de capacitate de peste 90%, evitând eliberarea în atmosferă a peste 170 de milioane de tone de CO2.

„Suntem încântaţi că SN Nuclearelectrica SA se alătură platformei Energie, Materiale şi Infrastructură a Forumului, care lucrează la abordarea problemelor critice care modelează sistemul energetic global. Fiind prima companie din România, parteneriatul reflectă o oportunitate de a construi alianţe public-private şi colaborarea multi-părţi interesate în sectorul energetic.”, a spus Roberto Bocca, Şeful Platformei pentru Modelarea Viitorului Energiei, Materialelor şi Infrastructurii la Forumul Economic Mondial.

În scenariile analizate de Agenţia Internaţională pentru Energie, cererea de energie va creşte cu 2,1% pe an până în 2040, în special în ţările dezvoltate. Se estimează că ponderea energiilor cu emisii zero de carbon va creşte de la 36% în prezent la 52% până în 2040. România susţine obiectivele de mediu ale Uniunii Europene care vizează atingerea zero emisii de carbon până în 2050.

Ţinta de decarbonizare care urmează să fie atinsă până în 2030, etapa intermediară, a fost accelerată de la 40% la 55%. Acest obiectiv ambiţios nu poate fi atins fără utilizarea tuturor energiilor cu emisii reduse de carbon, în special a energiei nucleare. Ţinta asumată de România este reducerea emisiilor de CO2 cu 43,9% până în 2030 comparativ cu nivelul acestora din 2005.

De asemenea, România îşi propune să reducă dependenţa de importurile de energie de la 20,8% astăzi la 17,8% până în 2030 ceea ce înseamnă investiţii susţinute în capacităţi de producţie fără emisii de carbon sau tranziţie, cu producţie de bază pentru a asigura stabilitatea sistemului energetic naţional. 

Forumul Economic Mondial este Organizaţia Internaţională pentru Cooperare Public-Privată.

Forumul implică cei mai importanţi lideri politici, de afaceri, culturali şi alţi lideri ai societăţii în modelarea agendelor globale, regionale şi industriale.