Sorin Pâslaru, ZF: O criză politică perfect gratuită a reuşit să dea România peste cap. Partea proastă este că şi criza sanitară şi cea energetică au fost amplificate de situaţia lipsei leadershipului din partidul de la putere din ultimele şase luni, perioadă în care a fost neglijată practic guvernarea

Criza politică gratuită provocată în sânul partidului de la putere are acum consecinţe amplificate de criza sanitară şi criza energetică. Cu atât mai mult se observă cât de mici sunt personajele care au ajuns la putere şi cum ambiţiile lor sunt diferite decât de cele de a administra cu bine România.

Ce îi lipsea premierului Florin Cîţu să îşi pună în aplicare programele guvernamentale? Care măsuri ale guvernului stăteau în loc dacă el nu devenea preşedintele PNL, iniţiativă de la care a plecat, de fapt, tot bâlciul? În mod normal, un partid ajunge la putere, iar preşedintele său devine premier  ca să îşi pună în aplicare măsurile din programul de guvernare. Florin Cîţu era deja premier. De ce mai trebuia să devină preşedintele PNL în 2021? Putea foarte bine să arate că merită preşedinţia partidului scoţând ţara din criza sanitară şi accesând această poziţie peste 2-3 ani, măcar şi din respect pentru cei care l-au promovat în partid şi ulterior în funcţie. Acţionând absolut lipsit de scrupule, mulţi spun cu „binecuvântarea“ preşedintelui Iohannis, şi-a arătat o faţă pe care astăzi mulţi o dispreţuiesc. Oricât ar fi oamenii dezinteresaţi de clasa politică, de mişcările din partide, atunci când apar astfel de anomalii, când lucrurile nu au logică şi o iau razna, în niciun caz nu poate fi obţinută o susţinere. Astăzi, premierul Cîţu şi preşedintele Iohannis au ajuns să fie criticaţi de tot spectrul opiniei publice. Probabil că nici fostul preşedinte Ion Iliescu nu ajunsese pe parcursul carierei sale, chiar şi în cele mai negre momente, să nu mai aibă niciun fel de susţinere. Nici măcar un ziar „Dimineaţa“ nu mai există astăzi în sprijinul preşedintelui Iohannis şi a deciziilor sale absolut haotice. N-a înţeles nimeni de ce să dai puterea, când tocmai ai ajuns la ea. A ajuns toată România să stea într-un singur om, în Florin Cîţu?

Partea proastă este că şi criza sanitară şi cea energetică au fost amplificate de situaţia lipsei leadership-ului din partidul de la putere din ultimele şase luni, perioadă în care a fost neglijată practic guvernarea.

Era previzibil ca într-o societate cu un grad mare de neîncredere în stat şi în autorităţi, gradul de vaccinare să fie redus în prima fază. Ziarul Financiar a arătat ce corelaţie strânsă există între ponderea numărului total de angajaţi în totalul populaţiei din fiecare judeţ al ţării şi ponderea populaţiei vaccinate în total. Fiecare salariat îşi achită contribuţiile sociale de sănătate şi pensie, este integrat într-un sistem, are o reţea de colegi, primeşte informaţii de la un departament de resurse umane. Însă la fiecare salariat mai există o persoană activă care nu este cuprinsă într-o organizaţie, ci îşi desfăşoară activitatea economică pe cont propriu: şoferi, mici comercianţi, mici agricultori, meseriaşi, zilieri. Aici a eşuat campania de vaccinare şi nu doar campania de vaccinare, ci aici eşuează România în general, cu doar 5 milioane de angajaţi la o populaţie de 20 de milioane de persoane, acelaşi nivel ca Ungaria sau Cehia, unde însă populaţia este la jumătate. O structură socială nevertebrată în care o masă mare de oameni este la marginea organizării economice şi sociale nu poate asimila standardele şi încrederea în autorităţi, educaţie, ştiinţă la nivelul aşteptat. Este de fapt un simptom al unei crize de modernitate. România modernă întârzie să apară, cu toate că, aparent, pe hârtie ar avea tot cadrul necesar.

În criza energetică, România pătimeşte la fel de gratuit ca în cazul crizei politice. Înainte de ‘89 exista o marotă: „producţia“ „Să facem totul pentru a îndeplini planul la producţie” se spunea. În ziare era producţie, însă rafturile magazinelor erau goale, iar oamenii îngheţau de frig în case. Acum, noua marotă este „piaţa”. În numele „pieţei“, în Timişoara oamenii au ajuns să stea în frig şi România nu îşi poate folosi resursele de petrol, gaze şi energie pentru a satisface nevoile locale la nivelul necesar. Se spune că la preţuri mari va veni  fără îndoială, pentru că aşa scrie în manualul de economie, o producţie suplimentară care să satisfacă oferta, numai că piaţa de energie nu e piaţa grâului sau a cartofilor. Poate că de fapt nici nu ar trebui să poarte numele de „piaţă”.

Ca şi în cazul crizei sanitare sau a locurilor de muncă, şi în criza de energie, soluţiile ar veni  de la cei cărora într-adevăr le-ar păsa de această economie şi societate şi nu de funcţiile lor. Oameni care să livreze întâi şi apoi să ceară. Greu de găsit din păcate în administraţia românească.