Ce au discutat premierul desemnat cu preşedintele PSD: Guvern până la 1 februarie 2022

Autor: Laura Buciu 23.10.2021

Dacă va fi un acord pentru Guvernul condus de Nicolae Ciucă, acesta va fi în vigoare până la 1 februarie, a spus, sâmbătă, preşedintele PSD Marcel Ciolacu. Acesta a făcut public ce a discutat cu Nicolae Ciucă.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a avut o convorbire telefonică cu prim-ministrul desemnat, Nicolae Ciucă.

În cadrul discuţiei, Ciolacu a subliniat că prioritatea absolută a oricărui Guvern trebuie să fie gestionarea eficientă a pandemiei, astfel că i-a solicitat premierului desemnat un plan concret de măsuri pe termen scurt pentru reducerea infectărilor şi a deceselor cauzate de COVID-19.

De asemenea, preşedintele PSD i-a transmis lui Nicolae Ciucă faptul că aşteaptă programul de guvernare până în februarie 2022, dar şi măsurile pentru stoparea declinului economic.

Asatfel, Ciolacu i-a cerut lui Ciucă să includă în programul de guvernare cele 10 măsuri urgente propuse de PSD în domeniul sanitar, economic şi social.

„O să mai urmeze şi alte discuţii, şi cu privire la reformele cuprinse în PNRR, care sunt timpii de implementare, dacă va fi vreun acord semnat până în data de 1 februarie”, a spus, după discuţie, Marcel Ciolacu.

Întrebat de jurnalişti de ce acest termen de 1 februarie, Ciolacu a spus că „vorbim de un armistiţiu politic ca să depăşim situaţia pandemiei şi a problemelor din energie. Nu s-a vorbit niciodată despre învestirea unui guvern pe următorii 3 ani de zile”.

Întrebat în continuare dacă Nicolae Ciucă i-a promis că va pleca de la Palatul Victoria după 1 februarie, Marcel Ciolacu a spus nu a cerut nimănui promisiuni.

„Nu, eu nu cer nimănui să îmi promită nimic. Eu am spus foarte clar: în cazul în care PSD decide să susţină un guvern minoritar, acest lucru nu se poate face decât pe o perioadă limitată de timp. Cel mult până la 1 februarie. Cred în continaure că România nu are nevoie în acest moment de un guvern minoritar. România are nevoie de un guvern stabil prin ce criză trece”, a mai spus preşedintele PSD.

Marcel Ciolacu a mai spus că nu s-a discutat despre o posibilă intrare la guvernare după această dată limită de 1 februarie 2022.