Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Ovidiu Dobre, antreprenor şi investitor la Bursă: 40% din portofoliul meu este dat de deţinerea la Safetech, urmată de Simtel, Agroland, MedLife

Autor: Eduard Ivanovici 26.10.2021

Invitatul ediţiei din 25 octom­brie a emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi a fost Ovidiu Dobre, antreprenor şi investitor, care a discutat pe baza profilului său de investiţii, criteriilor de selecţie a companiilor şi potenţialelor îmbunătăţiri ale pieţei locale de capital.

„Sunt unul dintre noii investitori care au intrat în ultimul an pe Bursa de Valori Bucureşti, debutând în mai 2021. A fost o conjunctură interesantă pentru că sunt mai degrabă un investitor de real estate. În ultimii doi-trei ani am investit foarte mult pe piaţa imobiliară, însă nu la un nivel extraordinar de ridicat. Iar anul acesta, din cauza creşterii preţurilor, s-a atins un nivel în care nu mai sunt atât de confortabil să fac achiziţii noi de tip buy-rent“, spune Ovidiu Dobre. Astfel, investitorul şi-a îndreptat atenţia asupra Bursei de la Bucureşti, iar mişcarea a coincis cu listarea pe piaţă a unor companii tan­genţiale cu principalul său domeniu de activitate.

„Safetech reprezintă cea mai mare parte a portofoliului meu – aproximativ 40%. Portofoliul este format integral din acţiuni şi nu intenţionez să achiziţionez obligaţiuni pentru că am o parte imobiliară în portofoliu, care oferă deja stabilitate. Privesc investiţia la BVB ca pe un instrument care să îmi ofere un profit mare”, adaugă Ovidiu Dobre.