De la un cabinet de consultaţii la un spital cu 50 de paturi. Medicul Ioan Stoian a investit 5 mil. euro în Royal Hospital. „Piaţa în privat este acerbă. Vor apărea spitale private din ce în ce mai mari“

Autor: Georgiana Mihalache 26.10.2021

Royal Hospital a generat în 2020 afaceri de 15,7 mil. lei, în creştere cu 23% faţă de anul anterior Spitalul are 3.600 mp şi 50 de paturi.

Medicul Ioan Stoian pornea în 1995 un cabinet privat de ginecologie, spe­ciali­tatea în care lucra deja în Spitalul Militar în Bucureşti, iar ulterior s-a dezvoltat constant în urma cererii crescute a pacientelor, renunţând la activitatea din spitalul de stat. În 2017 a deschis Royal Hospital, după o investiţie de 5 mil. euro din credite, iar planurile urmăresc din nou extinderea.

„Eram medic specialist de ginecologie la Spitalul Militar şi a fost o misiune umanitară medicală în Somalia, s-a creat un spital de campanie acolo şi am fost în echipă. Am stat patru luni, a fost o experienţă extraordinară, şi profesional vorbind. De acolo am venit cu gândul că vreau să fac medicină privată, cu gândul de a face mai bine decât se făcea la stat la acel moment“, a spus medicul Ioan Stoian într-un interviu pentru Ziarul Financiar.