Thierry Destailleur, CEO al Cora: Carnea din România şi brânzeturile tradiţionale ocupă primele poziţii în topurile vânzărilor din magazinele noastre. Retailerul franco-belgian a intrat în acest an pe segmentul magazinelor mici cu conceptul Cora Urban

Autor: Cristina Roşca 26.10.2021

Pe lângă acesta există şi cele 10 hipermarketuri clasice şi operaţiunile online.

Thierry Destailleur, CEO al retailerului Cora în România, spune că nu se poate vorbi de o revoluţie în comerţul alimentar, pentru că, în definitiv, nimic nu a fost inventat în marea distribuţie, totul este o evoluţie firească.

„Este o evoluţie în oglindă cu toate evo­luţiile adoptate de clienţi: de stil de viaţă, de nevoi, de noi modele de experienţe de cumpărare, de digitalizare.“ Tocmai pentru a se adapta acestor evoluţii, retailerul franco belgian Cora şi-a schimbat strategia pentru piaţa din România, astfel că pariază pe magazine mici şi pe online şi nu pe dezvoltarea de noi hiper­mar­ke­turi, formatul clasic cu care reţeaua a fost prezentă pe plan local timp de mai bine de 15 ani.