Indicele ROBOR la 3 luni deschide săptămâna tot pe creştere şi urcă la 2,30%

Autor: Cristina Bellu 26.10.2021

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a fost cotat ieri la 2,30%, în creştere de la 2,29% cât a fost cotat vineri, 22 octombrie, arată datele BNR.

Săptămâna trecută, ROBOR-ul s-a majorat cu 4%, iar de la începutul lunii octombrie indicele a crescut cu 28%.

Tot ieri, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, s-a majorat la 2,42%, de la 2,41% vineri.

BNR a majorat la începutul lunii octombrie dobânda-cheie la 1,5%, de la minimul istoric de 1,25%, dobânda pentru facilitatea de depozit la 1% pe an, şi dobânda la facilitatea de creditare (Lombard) la 2% pe an.

În schimb, indicele IRCC, folosit la calculul dobânzilor la creditele noi, luate din mai 2019 până acum, a coborât la 1,08%. Cristina Bellu