Marile companii tech din Statele Unite încep să-şi încetinească activitatea în China din cauza cenzurii. Va rămâne Apple ultimul gigant american de după Marele Zid Chinezesc?

Autor: Andrei Şerbănescu 31.10.2021

A existat o perioadă când toţi giganţii tehnologiei americane activau în China – chiar şi Facebook. În prezent, datorită climatului ostil, marile companii încep încet încet să părăsească meleagurile asiatice, cu excepţia Apple, relatează BBC News.

Săptămâna trecută, Microsoft, care încă operează în China, a anunţat că îşi va închide reţeaua de socializare LinkedIn. Compania a declarat că relaţia de colaborare cu statul chinez a devenit din ce în ce mai complicată, fapt care ar putea contribui la o viitoare separare.

Apple are, de asemenea, probleme de cenzură în ţară. BBC a raportat săptămâna trecută că două aplicaţii religioase populare au fost eliminate din App Store. Ulterior, s-a constatat că Audible şi aplicaţia Yahoo Finance au fost, de asemenea, eliminate.

Apple Censorship, un grup care monitorizează App Store, spune că a înregistrat un număr semnificativ de aplicaţii care au fost eliminate luna aceasta de pe platformă.

Nici companiile autohtone nu sunt în totalitate scutite de cenzură. Ginganţii chinezi precum Tencent, Alibaba şi Huawei au stârnit în mai multe rânduri îngrijorarea guvernului cu privire la puterea pe care o deţin.

„Reprimarea sugerează că atât Apple, cât şi Microsoft sunt foarte conştienţi de faptul că poziţia lor este mai slabă decât a fost în ultimii ani. Ei ştiu că trebuie să meargă cu atenţie”, spune James Griffiths, autorul cărţii The Great Firewall of China.

Picătura care a umplut paharul pentru Microsoft pare a fi o lege care va intra în vigoare la 1 noiembrie – Legea privind protecţia informaţiilor personale (PIPL) – care ar fi impus companiei să respecte mai multe reglementări.

Microsoft face aluzie la aceasta într-o declaraţie în care explică decizia sa de a retrage de pe LinkedIn: „Ne confruntăm cu un mediu de operare mult mai provocator şi cu cerinţe mai aspre din partea Chinei”.

Cu toate acestea, Apple are un set diferit de priorităţi în China faţă de Microsoft. Strategia companiei este mult mai încurcată în Asia decât a oricărui alt gigant american. În ultimul trimestru, Apple a realizat venituri de aproape 15 miliarde de dolari în China şi Taiwan – o cifră extraordinară. Lanţul său global de aprovizionare depinde şi de producţia chineză. Şi pentru a fi în China, Apple ştie că trebuie să respecte regulile ţării – chiar dacă asta înseamnă cenzură.

Aşadar, de ce Apple nu vinde pur şi simplu hardware în China şi nu uită de App Store? Problema este că Apple crede că App Store şi iPhone sunt inseparabile. Compania nu doreşte să creeze un precedent al aplicaţiilor de încărcare laterală, unde oamenii pot descărca aplicaţii pe un iPhone, în afara App Store. În contextul cenzurii chineze, această decizie nu ar putea decât să aducă profit gigantului american.

Când autorităţile doresc cu adevărat o aplicaţie eliminată, aceasta este eliminată. Prezenţa Apple în ţară se simte acum aproape ca o mahmureală dintr-o altă epocă. Cu timpul, activitatea giganţilor tech începe să slăbească în China, lucru care nu ar putea lucra decât în dezavantajul ţării comuniste.