​Capitala Daciei prinde iar viaţă: Fundaţia Mihai Eminescu Trust, patronată de Prinţul Charles, se va ocupa de revitalizarea şi promovarea sitului arheologic Sarmizegetusa Regia

Autor: Miruna Diaconu 26.10.2021

Fundaţia Mihai Eminescu Trust (MET), patronată de Prinţul Charles, se ocupă în prezent de un proiect ce are ca obiectiv revitalizarea şi promovarea sitului arheologic Sarmizegetusa Regia prin mai multe activităţi, dar şi prin crearea unui site şi a unei aplicaţii care va reda istoria monumentului.

„Pentru acest lucru, în prezent dedicăm în backstage sute de ore muncă de planificare minuţioasă, de analize şi întâlniri cu partenerii din proiect, pentru pregătirea activităţilor care vor începe în câteva luni. Zi de zi depunem o muncă susţinută, într-un ritm alert, dar care ne face să vibrăm cu entuziasm. Suntem optimişti şi nerăbdători ca totul să prindă viaţă”, se arată într-un comunicat al asociaţiei.

MET lucrează în prezent la mai multe proiecte destinate promovării şi revitalizării monumentului istoric, care trece printr-un proces de restaurare şi revitalizare. Realizarea unei linii de design şi branding pentru proiect, realizarea conţinutului pentru câte 1.000 de flyere, pliante şi infografice, aplicaţie IT care să redea istoria monumentului, crearea şi lansarea site-ului, şase ateliere de fierărie şi confecţii metalice dacice pentru copii şi tineri, târguri meşteşugăreşti, tabere de vară pentru copii şi formări ale adulţilor şi tinerilor din zonă sunt direcţiile de care se ocupă asociaţia. Proiectul de revitalizare se află în faza de pregătire, urmând să fie lansat anul viitor.

Componenta de revitalizare şi promovare a sitului arheologic face parte dintr-un proiect mai amplu de restaurare a sitului arheologic.

 „Capitala Daciei – Muzeu viu al patrimoniului cultural european” este numele proiectului depus de Consiliul Judeţean Hunedoara şi desfăşurat în parteneriat cu Mihai Eminescu Trust şi Møre & Romsdal County Council – Norvegia. – Møre og Romsdal fylkeskommune.

Proiectul de restaurare şi revitalizare a sitului arheologic Sarmizegetusa Regia este un proiect finanţat cu ajutorul fondurilor norvegiene prin Granturile SEE 2014-2021, în cadrul Programului RO-CULTURA, apelul „Restaurarea şi revitalizarea monumentelor istorice”. Rolul MET este acela de a revitaliza şi promova monumentul, iar finanţarea întregului proiect de restaurare şi promovare este în valoare de 1,8 milioane euro, fiind componenta nerambursabilă, iar circa 800.000 euro vor fi bani veniţi de la Consiliului Judeţean Hunedoara. Durata întregului proiect este de 43 de luni.

„Principalele cinci activităţi constau în restaurarea, revitalizarea / punerea în valoare a monumentului istoric restaurat, prin implementarea planului de valorificare a monumentului istoric, instruire, management, monitorizare şi audit. Etapele de restaurarea includ: cercetări arheologice, taluzări şi amenajări, refacere monument istoric şi infrastructură vizitare (trasee, signaletică, lapidariu şi adăpost), amenajarea finală a sitului (plantare vegetaţie, desfiinţarea organizărilor de şantier, finisarea suprafeţelor de teren)”, se arată pe site-ul Ro-cultura.ro.

Granturile SEE reprezintă contribuţia Islandei, Principatului Liechtenstein şi Regatului Norvegiei la reducerea disparităţilor economice şi sociale în Spaţiul Economic European şi la consolidarea relaţiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul şi sudul Europei şi statele baltice.

Filiala românească a Mihai Eminescu Trust, patronată de ASR Prinţul de Wales, coordonează proiectele de conservare a pa­tri­moniului şi revitalizare a satelor din Transil­vania, reuşind până în prezent restaurarea mai multor conace şi case vechi.