Afaceri de la zero. Anca Juncan şi Cristina Lupu creează într-un laborator din Cluj produse cosmetice premium sub brandul Infinitum pe care le trimit în ţări din Europa, dar ţintesc pieţele din Asia

Autor: Miruna Diaconu 27.10.2021

Compania Aviva Cosmetics a fost înfiinţată în 2016, însă primele produse au fost date spre vânzare abia în martie 2020, în cei patru ani produsele a trebuit să treacă prin mai multe etape pentru a putea ajunge la forma finală.

Anca Juncan şi Cristina Lupu au produs într-un laborator din Cluj-Napoca produse cosmetice premium pe care le vând atât în România, cât şi în Europa, însă ţinta lor este să ajungă pe pieţele din Asia.

Businessul s-a născut ca o continuare firească a ceea ce Anca Juncan făcea deja şi anume cercetare şi formulare în industria cosmetică.

„Eu provin din industria cos­metică, cu experienţă de peste 15 ani, am avut şansa, după absolvirea fa­cultăţii, de a lucra în cercetarea şi formularea produselor, a fost primul pas de unde eu am plecat. Ca formulator dezvoltator de produse cosmetice, am făcut în principal formulări anti-aging, apoi m-am decis să merg şi pe partea de testare în ceea ce priveşte siguranţa şi eficacitatea produselor cosmetice“, spune Anca Juncan.

În 2013, antreprenoarea a înce­put să activeze în domeniul uni­versitar, însă doi ani mai târziu a decis să pornească pe propriul drum, dar fără să renunţe la a mai preda la universitate. În 2015, Anca Juncan a hotărât împreună cu Cristina Lupu să pornească pe drumul antrepre­no­riatului, înfiinţând Aviva Cosmetics.

De partea de producţie se ocupă Anca Juncan, însă promovarea şi vânzările stau în atribuţia Cristinei Lupu.

„Colega mea, Cristina, are o experienţă vastă pe partea de marketing în diferite domenii, noi am început cu preocupări, atribuţii şi responsabilităţi foarte bine stabilite, Cristina are partea de marketing şi vânzări, partea de promovare a produselor, eu am partea de dezvoltare şi producţie. Să dezvolţi un produs cosmetic, chiar dacă esti obişnuit cu acest lucru, este relativ greu să poţi să acoperi tot. Cristina a venit cu un know-how în spate pe partea de promovare şi marketing”, explică Anca Juncan.

Investiţia în business a ajuns la circa 165.000 euro, însă o parte din aceşti bani au venit din fonduri europene, dar şi din fondurile proprii ale celor două antreprenoare. Cu toate că afacerea Aviva Cosmetics a fost înfiinţată în 2015, dar primele produse sub brandul Infinitum au fost lansate abia în martie 2020.

„Dezvoltarea unui produs cosmetic care trece prin toate etapele de formulare, de testare stabilităţii, siguranţă şi eficacitate, care sunt punctele forte pentru ca aceste cosmetice să fie produse pentru sănătate, legile care reglementează produsele de la nivelul Uniunii Europene stabileşte siguranţa şi eficacitatea produsului, toate aceste etape durează foarte mult timp.”

În prezent, businessul are şapte produse în portofoliu, iar două dintre acestea au fost lansate la începutul lunii. Produsele dezvoltate sub brandul Infinitum se adresează femeilor cu ten matur, fiind cosmetice anti-aging.

„În luna noiembrie, vom lansa încă două produse, ar fi benefic să lărgim această gamă anti-aging, de tipul produse pentru ameliorarea tenului uscat, ar putea fi cosmetice complementare. O altă nişă de produse ar putea fi cele cu efect emolient pentru pacienţii oncologici”, spune Anca Juncan cu privire la dezvoltarea de noi produse.

Materiile prime folosite în producţia cosmeticelor sunt aduse în principal din ţări precum Franţa, Elveţia sau Italia. „Noi oferim consumatorilor produse cosmetice încadrate în categoria celor de lux şi ingredientele au fost selectate pentru a fi în concordanţă cu acest lucru.”

Cosmeticele Infinitum se găsesc pe site-ul dedicat acestora, însă sunt listate şi în câteva farmacii din ţară. Planurile de viitor ale celor două antreprenoare vizează listarea produselor în magazinele fizice din Europa, iar prima ţară la care se uită este Germania.


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.