Aproape 5.700 de persoane s-au imunizat în cadrul maratonului organizat de Ziua Armatei. Evenimentul a ţinut două zile

Ziarul Financiar 27.10.2021

Aproape 5.700 de persoane s-au vaccinat în cadrul evenimentului organizat de Ziua Armatei în şase spitale militare din ţară. Evenimentul a ţinut două zile, iar cele mai multe persoane au fost imunizate la spitalele din Braşov şi Constanţa.

5.687 de persoane s-au vaccinat în centrele MApN, participante la maratonul organizat cu prilejul Zilei Armatei României, sub deviza „Împreună pentru viaţă, Împreună pentru viitor!”, anunţă reprezentanţii instituţiei.

Evenimentul a avut loc luni şi marţi în şase spitale militare din ţară, care sunt şi centre regionale de depozitare a vaccinurilor împotriva COVID-19.

Potrivit MApN, situaţia persoanelor imunizate în aceste centre se prezintă astfel:

- la Spitalul Militar de Urgenţă „Regina Maria” din Braşov s-au imunizat 1.603 persoane dintre care 586 cu prima doză, 185 de persoane cu doza rapel, 520 de persoane cu doză unică şi 312 persoane cu doza booster;

- la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca s-au imunizat 770 de persoane dintre care 312 cu prima doză, 106 persoane cu doza rapel, 80 de persoane cu doză unică şi 272 de persoane cu doza booster;

- la Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Gafencu” din Constanţa s-au imunizat 1.600 de persoane dintre care 534 cu prima doză, 90 de persoane cu doza rapel, 630 de persoane cu doză unică şi 346 de persoane cu doza booster;

- la Spitalul Clinic de Urgenţă Militar „Dr. Ştefan Odobleja” din Craiova s-au imunizat 864 de persoane dintre care 295 cu prima doză, 111 persoane cu doza rapel, 310 persoane cu doză unică şi 148 de persoane cu doza booster;

- la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Iacob Czihac” din Iaşi s-au imunizat 424 de persoane dintre care 224 cu prima doză, 39 de persoane cu doza rapel, 73 de persoane cu doză unică şi 88 de persoane cu doza booster;

- la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu” din Timişoara s-au imunizat 426 de persoane dintre care 103 cu prima doză, 25 de persoane cu doza rapel, 161 de persoane cu doză unică şi 137 de persoane cu doza booster.

În maratonul vaccinării au fost angrenate 171 de persoane din structuri medicale ale MApN, respectiv 59 de medici, 52 de asistenţi medicali, 35 de registratori şi 25 de studenţi voluntari.